Cosmin Contra, probleme la Al Ittihad? A supărat vedeta echipei și acum este băgat în ședință de șeici

Cosmin Contra, probleme la Al Ittihad? A supărat vedeta echipei și acum este băgat în ședință de șeici
  • Publicat:

Cosmin Contra, fostul selecționer al echipei naționale, este pe făraș la Al Ittihad în ciuda faptului că este pe locul 2 în Arabia Saudită.

Jurnaliștii arabi au anunțat că postul său este în pericol după victoria cu Al Hazm cu 1-0 care a avut loc luni seara. Șeicii ar fi nemulțumiți de jocul prestat și de faptul că vedeta echipei, Fahad Al Muwallad, nu este în relații bune cu antrenorul român.

Acum două runde, Cosmin Contra a trebuit să-l schimbe în minutul 61 pe Fahad Al Muwallad, cu Al Bishi, după ce un jucător a fost eliminat ușor de arbitrul întîlnirii. Fahad a ieșit nervos de pe teren gesticulând la adresa românului.

Cosmin Contra, probleme la Al Ittihad? A supărat vedeta echipei și acum este băgat în ședință de șeici

Mijlocașul saudit, foarte iubit de fani, a marcat golul care a trimis Arabia Saudită la Cupa Mondială din Rusia 2018 și este cunoscut pentru viteza deosebită pe care o are pe gazon. Potrivit presei arabe, conducerea lui Al Ittihad a anunțat că nu-l va demite pe Contra, dar va avea o ședință cu el în care va trebui să explice jocul slab al echipei. Se pare că multe probleme ar fi plecat chiar de la vedeta grupării saudite. Rezultatele îl ajută însă pe român.

Cosmin Contra a preluat-o pe Al-Ittihad în august 2021 și are ca obiectiv câștigarea titlului. De la preluarea echipei, Cosmin Contra are patru victorii, două remize și o înfrângere.

Fostul internațional este al patrulea antrenor român care o pregăteşte de Al Ittihad, după Anghel Iordănescu (2005-2006), Victor Piţurcă (2014-2015, 2015-2016) şi Ladislau Boloni (2015).

Cosmin Contra (45 ani), fost selecţioner al României (2017-2019), le-a mai antrenat în carieră pe Politehnica Timişoara, Fuenlabrada, Petrolul Ploieşti, Getafe, Guangzhou R&F, Alcorcon şi Dinamo Bucureşti.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen