Real Betis și Chelsea Londra s-au duelat în finala Conference League 2025. Confruntarea finală a avut loc la Wroclaw pe un stadion neîncăpător pentru fanii celor două formații.
Au apărut notele după meciul spectaculos de la Wroclaw în care spaniolii au celebrat mult prea devreme câștigarea primului lor trofeu european, iar Chelsea a demonstrat încă o dată că poate reveni oricând pe tabelă. Londonezii au bifat primul lor succes în Conference League și au completat în vitrina cu trofee și ultimul titlu care le lipsea din palmares, la nivel european.
Enzo Maresca a cucerit primul trofeu major alături de Chelsea. Antrenorul căruia fanii i-au cerut de multe ori demisia în acest sezon, a demonstrat că poate face performanță și la nivel internațional alături de formația pe care a calificat-o în Liga Campionilor, cu mari emoții, pe final de sezon.
Abde Ezzalzouli a deschis scorul după doar 9 minute de joc. Până la pauză, londonezii au forțat egalarea, însă fără succes. În minutul 65, Fernandez a restabilit egalitatea, iar cinci minute mai târziu Jackson le-a „tăiat aripile” spaniolilor care celebrau de minute bune câștigarea trofeului. Sancho le-a pus capăt definitiv speranțelor zecilor de mii de suporteri iberici prezenți la Wroclaw. În primul minut de prelungiri, Caicedo a închis tabela la scorul de 4-1.
Omul meciului a fost desemnat Cole Palmer, notat cu 8.5, potrivit Sofascore. Cea mai mică notă de pe teren i-a fost acordată lui Aitor Rubal, introdus pe final de meci în locul lui Bakambu, notat cu 4.9.
Înaintea acestei finale, tehnicianul celor de la Chelsea a precizat că acest meci poate încununa munca prestată de elevii săi pe parcursul acestui sezon.
„Conference League este importantă pentru noi. A fost importantă din prima zi pentru că este competiția europeană în care ne aflăm acum. Și pentru că putem deveni primul club care câștigă toate trofeele europene majore.
„Fiecare meci e o șansă de a demonstra că am crescut și că vrem să câștigăm trofee. Avem cel mai tânăr lot din istoria Premier League, dar jucătorii mei sunt maturi. Sunt pregătiți să lupte la cel mai înalt nivel”, a fost mesajul transmis de tehnicianul italian.
În această seară, Chelsea a mai scris un capitol de istorie. A devenit singura echipă de pe bătrânul continent care deține toate trofeele puse în joc de UEFA. A câștigat Liga Campionilor în 2011/2012 și 2020/2021, Europa League în 2012/2013 și 2018/2019, Cupa Cupelor în 1970/1971 și 1997/1998, Supercupa Europei în 1998 și 2021. De asemenea, are în palmares și CM al cluburilor, în 2021.