Acasa » Fotbal Extern » Conference League » Lista UEFA a Universităţii Craiova pentru grupa de Conference League. Cine a apărut şi cine a fost exclus după faza preliminariilor. EXCLUSIV

Lista UEFA a Universităţii Craiova pentru grupa de Conference League. Cine a apărut şi cine a fost exclus după faza preliminariilor. EXCLUSIV

Lista UEFA a Universităţii Craiova pentru grupa de Conference League. Cine a apărut şi cine a fost exclus după faza preliminariilor. EXCLUSIV
Sport Pictures

Calificată în premieră în grupele unei competiţii europene, Universitatea Craiova va debuta peste o lună în faza principală a Conference League, urmând să joace în deplasare, la Sosnowiec, cu formaţia poloneză Rakow Chestochowa.

Oficialii olteni au completat lista UEFA pentru cele şase meciuri din faza grupei, iar faţă de tururile preliminare, au dispărut fundașul central Darius Fălcușan şi mijlocașul Mihnea Rădulescu, care au fost înlocuiţi cu jucătorii transferați pe ultima sută de metri a perioadei de mercato, stoperul Adrian Rus și atacantul nigerian Monday Etim.

Mihnea Rădulescu a fost scos de pe lista UEFA de Mirel Rădoi

A surprins scoaterea de pe listă a lui Mihnea Rădulescu, însă acesta nu a prins niciun minut nici în partidele anterioare din Conference League, fiind preferat ca înlocuitor al lui Carlos Mora în partidele de campionat, el având şi rol de jucător U21. Totodată, atacantul Luis Paradela, care încă nu a revenit pe teren într-un meci oficial după accidentarea gravă de la finalul anului trecut, nu a prins nici lista UEFA pentru grupa Conference League.

Adrian Rus a preluat numărul lui Alex Mitriţă

Nigerianul Monday Etim, care la formaţia de la care a venit, Hillerod, a avut numărul 9, a ales un număr care este de obicei destinat portarilor – 12, în timp ce Adrian Rus a preluat numărul 28, care în sezoanele precedente i-a aparţinut starului oltenilor, Alexandru Mitriţă, care acum evoluează în China.

Pe lista trimisă la forul european au fost trecuţi nu mai puţin de cinci portari, doi dintre ei, tinerii Matei Goga şi. Alexandru Glodean, fiind amplasaţi pe lista B, la fel ca atacantul David Barbu, aceştia contând ca şi jucători crescuţi de club, obligatorii în cerinţele UEFA.

Lista trimisă la UEFA de Universitatea Craiova:

PORTARI: 1. Silviu Lung Jr., 21. Laurențiu Popescu, 31. Matei Goga, 33. Alexandru Glodean, 77. Pavlo Isenko

FUNDAȘI: 2. Florin Ștefan, 3. Oleksandr Romanchuk, 6. Vladimir Screciu, 11. Nicușor Bancu, 15. Juraj Badelj, 19. Vasile Mogoș, 24. Nikola Stevanović, 28. Adrian Rus

MIJLOCAȘI: 4. Alexandru Crețu, 5. Anzor Mekvabishvili, 8. Tudor Băluță, 14. Lyes Houri, 17. Carlos Mora, 20. Alexandru Cicâldău, 23. Samuel Teles, 30. David Matei

ATACANȚI: 9. Assad Al-Hamlawi, 10. Ștefan Baiaram, 12. Monday Etim, 27. David Barbu, 29. Luca Băsceanu, 39. Steven Nsimba.

Programul meciurilor Universităţii Craiova din grupa de Conference League:

Rakow Chestochowa – Universitatea Craiova, 2 octombrie, ora 22.00

Universitatea Craiova – FC Noah, 23 octombrie, ora 22.00

Rapid Viena – Universitatea Craiova, 6 noiembrie, ora 22.00

Universitatea Craiova – FSV Mainz, 27 noiembrie, ora 19.45

Universitatea Craiova – Sparta Praga, 11 decembrie, ora 19.45

AEK Atena – Universitatea Craiova, 18 decembrie, ora 22.00