Laszlo Balint, sub presiune infernală la doar al patrulea meci oficial pe banca Universității Craiova! Va fi demis dacă nu trece de Vllaznia Shkoder, în Conference League | EXCLUSIV

Laszlo Balint, sub presiune infernală la doar al patrulea meci oficial pe banca Universității Craiova! Va fi demis dacă nu trece de Vllaznia Shkoder, în Conference League | EXCLUSIV

Universitatea Craiova a început slab sezonul, neavând nicio victorie în primele trei meciuri disputate. Cu Sepsi (scor 2-2), echipa a picat din punct de vedere fizic după ce a condus cu 2-0 şi a fost chiar aproape să piardă partida. Cu Vllaznia, în Conference League, Universitatea a condus cu 1-0 şi a fost egalată la singura ocazie a gazdelor.

La Mediaş, contra unei nou-promovate, oltenii n-au existat pe teren în prima repriză, obţinând un punct cu mare noroc.

Amicalele din Austria anunţau, de altfel, parcursul din jocurile oficiale, oltenii schimbându-se complet, ca joc, faţă de perioada cu Laurenţiu Reghecampf, etalând un joc dezlânat, fără orizont, în toate meciurile de verificare neadunând ocazii de gol câte aveau într-o partidă cu „Reghe” pe bancă.

Laszlo Balint va fi demis de la Universitatea Craiova dacă nu trece de Vllaznia

Laszlo Balint, antrenor contestat în Bănie încă de la instalare, beneficiază, deocamdată, de susţinerea conducerii, dar numai pentru că Mihai Rotaru şi Marian Copilu sunt orgolioşi şi mai speră să demonstreze că opţiunea lor din vară pentru banca tehnică a fost cea corectă.

Altfel, jocul şi rezultatele echipei nu le susţin nici pe departe alegerea celor doi, inexplicabilă pentru oricine urmăreşte fotbalul intern. Laszlo Balint, speriat deja, a început deja să-i atace inclusiv public pe jucători, pentru a se „acoperi”. Deja poreclit, în Bănie, Laszlo Balint „Filiaşi”, pentru „performanţa” sa de la UTA, eliminarea din Cupa României de către divizionara C din Dolj, antrenorul este deja disperat şi se agaţă de tot felul de alibiuri. Le reproşează jucătorilor lipsa de determinare şi erorile de la faze fixe, când el este cel care ar trebui să se ocupe să se rezolve astfel de probleme, nu să le constate!

Foarte mulţi jucători ai Ştiinţei sunt departe de nivelul din stagiunea trecută, fapt legat, inevitabil, de schimbarea antrenorului, deşi acesta a avut la dispoziţie mai mult de trei săptămâni la dispoziţie pentru a-şi pune la punct strategia, în stagiul din Austria.

Deocamdată, conducerea a luat măsuri la nivelul lotului, Dan Nistor şi Ionuţ Vînă fiind „traşi pe dreapta”. Dar măsurile luate împotriva celor doi nu sunt legate numai de atitudinea pe care au avut-o de când a venit Laszlo Balint, ei dezamăgind, în primul rând din punct de vedere al angajamentului, şi în sezonul precedent.

Măsura a fost luată şi pentru a trage un semnal de alarmă la nivelul lotului, pentru a-i trezi şi pe ceilalţi jucători, dar războiul este deja declanşat în vestiarul din Bănie. Mai ales că în jurul lui Nistor există deja o „bisericuţă”, iar căpitanul echipei, Nicuşor Bancu, este chiar finul lui Dan Nistor.

Laszlo Balint e cu bagajele făcute. Mihai Rotaru în va demite dacă nu trece de Vllaznia. Sursă foto: Mediafax Foto

Mihai Rotaru încearcă să menţină calmul, să liniştească apele, cel puţin aparent, anunţând două transferuri, ale lui Rivaldinho şi Hanca. Numai că Hanca vine să-l înlocuiască pe Gustavo, unul dintre jucătorii de bază în ultimii ani, deşi nu este nici pe departe jucător de acelaşi profil, fiind mai degrabă fundaş dreapta sau mijlocaş dreapta. În acelaşi timp, Rivaldinho este a treia soluţie pe postul de vârf, după Koljic şi Markovic. Fanii olteni glumesc deja pe seama acestor mutări, criticate şi de Eugen Neagoe, spunând că Hanca şi Rivaldinho au fost aduşi pentru ca fostul lor coleg de la Dinamo, Ricardo Grigore, achiziţionat de FCU, să nu se simtă singur în Bănie.

Iar cea mai mare problemă a oltenilor o reprezintă linia mediană, care nu livrează pentru vârfuri, Universitatea având în lot numai mijlocaşi lipsiţi de creativitate, de tehnică, dar acolo nu s-au realizat transferuri. Forţarea ca „decar” a lui Baiaram, pentru a fi vândut, are repercusiuni asupra jocului echipei, fiindcă rolul său este în bandă, de unde a şi luat acţiunea din care a scos penalty în Albania, în timp ce Roguljic dă randament numai când intră pe parcurs.

Laszlo Balint îşi poate salva, pe moment, postul, dacă trece în Conference League de albanezii de la Vllaznia Shkoder. Antrenorul are avantajul unui lor superior celui al albanezilor, dar starea de spirit îi avantajează pe adversarii de joi, în timp ce Bănia este deja un butoi de pulbere, gata să explodeze. Oricum, o calificare în turul următor al Conference League i-ar salva numai pe moment postul lui Balint, fiindcă sunt la orizont alte întâlniri extrem de importante, inclusiv derby-ul local cu FCU, iar un eventual eşec în faţa rivalei nu ar fi tolerat de nimeni.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania