Gestul incredibil al lui Gică Hagi, care l-a șocat până și pe arbitrul meciului Farul – Urartu! Centralul nu a mai ținut cont că e vorba de „Rege” și l-a pedepsit imediat

Gestul incredibil al lui Gică Hagi, care l-a șocat până și pe arbitrul meciului Farul - Urartu! Centralul nu a mai ținut cont că e vorba de „Rege” și l-a pedepsit imediat

Gestul incredibil al lui Gică Hagi, care l-a șocat până și pe arbitrul meciului Farul – Urartu! Centralul nu a mai ținut cont că e vorba de „Rege” și l-a pedepsit imediat

După ce a fost eliminată din Liga Campionilor de Sheriff Tiraspol, Farul Constanța a picat în Confernece League, în turul 2, acolo unde a dat de Urartu, campioana Armeniei.

Meciul tur din turul doi preliminar al Conference League s-a jucat la Ovidiu, iar Gică Hagi a fost un car de nervi pe tot parcursul partidei dintre Farul Constanța și Urartu.

La scorul 1-1, în minutul 29 al meciului Farul Constanța – Urartu, Gică Hagi a răbufnit. Nemulțumit de modul în care Ionuț Larie, căpitanul campioanei României, a intervenit la o fază de la centrul terenului, „Regele” a lovit nervos mingea într-un panou publicitar, iar toți cei din jur au rămas șocați.

Gestul făcut de Gică Hagi nu a rămas fără să fie taxat. „Centralul” slovac Martin Dohal i-a arătat imediat cartonașul galben antrenorului și patronului Farului Constanța. „Regele” nu a contestat decizia luată de arbitru, însă a continuat să-l certe pe Ionuț Larie.

Farul a învins-o cu greu pe Urartu! Urmează manșa retur

Partida dintre Farul Constanța și Urartu din manșa tur a turului doi preliminar din Conference League s-a terminat cu victoria campioanei României, scor 3-2. Maksimenko a deschis scorul în minutul 23, iar după patru minute Tudor Băluță a reușit egalarea. Zotko a majorat avantajul pentru campioana Armeniei în minutul 38, însă Mazilu și-a trecut și el numele pe tabela de marcaj în minutul 45+4.

Ionuț Larie, căpitanul campioanei României, a închis tabela în prelungirile meciului. În minutul 90+5, experimentatul fundaș a marcat pentru 3-2 și Farul Constanța merge în Armenia cu un avantaj de un gol.

Manșa retur din turul doi preliminar al Confernece League are loc joi, 3 august, ora 18.00, în Armenia. Dacă echipa lui Gică Hagi reușește să treacă de Urartu, atunci se va duela în turul trei cu Flora Tallinn, campioana Estoniei.

Meciurile tur din turul 3 preliminar al Conference League au loc pe 10 august, iar cele din retur sunt programate pe 17 august.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]