FCSB continuă să fie ținta ironiilor după umilința din turul doi preliminar al Conference League. Nici fostul antrenor al lui Dinamo, Vasile Miriuță (57 de ani), nu putea rata ocazia de a-i lua peste picior pe roș-albaștri.
Aceștia aveau ca obiectiv calificarea în grupele competiției, iar traseul părea favorabil, mai ales că ar fi fost în lista capilor de serie și la tragerea la sorți pentru play-off. Calculele nu au concis, însă, cu jocul de pe teren.
Letonii de la Auda s-au impus în ambele manșe, cu un incredibil 7-3, spre dezamăgirea lui Gigi Becali, care a pus tunurile pe jucători. Cel mai „șifonat” a ieșit portarul Ștefan Târnovanu, plătind cu postul de titular pentru greșelile comise.
Spre deosebire de majoritatea oamenilor de fotbal, Vasile Miriuță nu s-a arătat surprins de eliminarea celor de la FCSB din cupele europene. Ba chiar a identificat principala cauză: transferurile sub așteptări.
„Știți cum stă treaba la FCSB, dar ca să joci în cupele europene trebuie să aduci fotbaliști. Tu nu poți, FCSB, la numele și valoarea echipei, să aduci jucători U21, să te duci în cupele europene și să transferi jucători din liga a treia franceză. Nu poți să ai pretenții să te duci mai departe. Și cu asta am spus tot.
Dacă vrei să faci performanță, trebuie să aduci jucători, dar uitați-vă la echipele românești ce transferuri fac. FCSB s-a făcut de râs… să te bată echipa aia din Letonia sau Lituania… că nici nu știu de unde e. Știm cu toții acolo cine, ce și cum”, a declarat fostul tehnician al celor de la Dinamo și CFR Cluj, pentru sport.ro.
Convins că FCSB va întoarce fără emoții rezultatul, Mihai Stoica i-a luat peste picior pe adversari înaintea manșei decisive de la Riga, catalogându-i drept „slabi și bezmetici”. Cuvintele s-au întors ulterior împotriva sa.
„De Auda ăștia nu zicea toată lumea ce slabă e? Că doar asta am auzit. Au fost așa bezmetici că au dat 7 goluri în 2 meciuri. Noi vorbim cu multă ușurință. O echipă slabă, foarte disciplinată.
Bine că i-am disciplinat noi, am făcut instrucție cu ei. Nu comentez deciziile lor, cine joacă, cine nu. Târnovanu a greșit, va plăti, nu mai joacă”, a reacționat impresarul Victor Becali, la Sport Total FM.