Dan Petrescu, mulțumit și nu prea după remiza cu Ballkani. „Îți dai seama dacă pierdeam? Când să-i antrenez?”

Dan Petrescu, mulțumit și nu prea după remiza cu Ballkani. „Îți dai seama dacă pierdeam? Când să-i antrenez?”
  • Publicat:

Dan Petrescu, antrenorul formației CFR Cluj, a tras concluziile după meciul cu Ballkani.

CFR Cluj a debutat în grupele Conference League cu o remiză obținută în Kosovo, scor 1-1, cu Ballkani.

După meciul din Kosovo, Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de remiza obținută cu Ballkani, însă nu și de situația echipei sale.

Dan Petrescu, mulțumit și nu prea după remiza cu Ballkani

„Bursucul” susține că nu are timp suficient ca să îi pună la punct pe elevii săi din toate punctele de vedere și nici să îi antreneze pentru următorul meci.

„Au avut posesia mingii mai mult, dar, cred că au avut două șuturi sau trei maxim pe poartă și au marcat un gol frumos. Am avut niște ocazii, nu am reușit să marcăm. E clar că nu am făcut cel mai bun meci al nostru, dar încă suntem neînvinși în Europa.

E un punct bun pentru moral. Când marchezi în ultimul minut nu poți să fii supărat. E un pas înainte un punct, sperăm joi să câștigăm. Să facem patru puncte în două meciuri e un pas bun pentru calificare.

Toată lumea a spus că noi suntem favoriți. Să egalezi în ultimul minut trebuie să fii mulțumit. Îți dai seama dacă pierdeam… Pentru mine e mai bine să faci un egal decât să pierzi.

La ora asta suntem aici încă… Zburăm… Când să-i antrenez? Mâine? La două zile înainte de meci. Foarte puțin pot să-i antrenez. Când? Vor fi iar 7-8 schimbări la meciul cu Craiova, meci important, după care joi vrem să câștigăm.

Degeaba te antrenezi bine, cu meciurile te afli în formă. Iar jucătorii care au venit, nu au 90 de minute, poate doar o repriză și trebuie să-i pregătim și pe ei.

Mi-a plăcut (n.r. de Yeboah). El a încercat să joace pentru echipă, dar în față nu a avut prea multe realizări.”, au fost cuvintele lui Dan Petrescu după meci la conferința de presă.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele