În urma tragerea la sorți a meciurilor din play-off-ul UEFA Conference League, desfăşurată la Nyon, în Elveţia, dacă trece în turul 3 preliminar de Spartak Trnava, Universitatea Craiova se va întâlni cu învingătoarea dublei dintre Viking Stavanger (Norvegia) şi Istanbul Bașakșehir (Turcia).
Primul meci ar fi în deplasare, pe 21 august, iar returul s-ar disputa pe arena „Ion Oblemenco”, pe 28 august.
Viking Stavanger este un club înfiinţat în 1899, are 8 titluri şi 6 Cupe ale Norvegiei. Are un lot evaluat la 26,88 milioane de euro, majoritatea jucătorilor fiind norvegieni, ca şi antrenorul, Bjarte Lunde Aarsheim (50 de ani).
Extrema de 20 de ani, Edvin Austbo, este evaluată la 5 milioane de euro, cel mai bine din tot lotul. În turul anterior, Viking a trecut de slovenii de la Koper, după două victorii neverosimile: 7-0 şi 5-3.
De asemenea, Viking, care anul trecut a terminat campionatul pe locul 3, este acum lideră în Norvegia, după 18 runde.
Istanbul Buyuksehir Belediyesi sau Istanbul BB este o echipă fondată în 1990, cunoscută ca fiind susţinută de însuşi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
A fost campioană în 2020 şi a cucerit Cupa Turciei în 3 rânduri, ultima dată în 2023. A terminat campionatul trecut pe locul 5. Are un lot evaluat la 62,8 milioane de euro, antrenat de turcul Cagdaş Atan, cel mai cunoscut jucător fiind Eldor Shomorudov, atacantul adus recent de la AS Roma pe 5 milioane de euro. În turul anterior, Istanbul BB a trecut de bulgarii de la Cernomore Varna, 4-0 şi 1-0.
În 2020, arbitrul craiovean Sebastian Colţescu a provocat un scandal la meciul din grupele Champions League, dintre PSG şi Istanbul Başakşehir. Colţescu era al patrulea oficial la acel meci şi, la indicația lui, centralul Ovidiu Hațegan l-a eliminat pe atacantul camerunez Pierre Webo, care se afla pe bancă.
Acesta a reacționat nervos, susţinând că arbitrul român is-a referit la el cu cuvintele „cel negru”. Fostul jucător al lui Chelsea, Demba Ba, a sesizat că remarca arbitrului român ar fi avut caracter rasist.
În urma verificării înregistrărilor audio, s-a descoperit că și asistentul Octavian Șovre a folosit expresiile respective. După lungi discuții, cele două echipe au plecat la vestiare, iar partida s-a reluat a doua zi, cu o brigadă nouă de arbitri. UEFA a demarat o anchetă în urma scandalului, din care a rezultat că Sebastian Colțescu și Octavian Șovre nu puteau fi acuzaţi pentru folosirea unor expresii cu tentă rasistă.
În turul 3 al Conference League, Ştiinţa joacă împotriva slovacilor de la Spartak Trnava, joi, de la ora 21.30, pe arena „Ion Oblemenco”, returul fiind o săptămână mai târziu, la Trnava, pe stadionul „Anton Malatinsky”. În turul anterior, Universitatea Craiova a eliminat-o pe FK Sarajevo, scor general 5-2, iar anul trecut Spartak Trnava a trecut de formaţia bosniacă, după 0-0 în deplasare şi 3-0 pe teren propriu.
La fel ca Universitatea Craiova în Superliga, Spartak Trnava este pe primul loc în campionatul Slovaciei după două etape, cu 6 puncte, singura echipă care are maximum de puncte după două runde.
„Cu Spartak Trnava în Conference League nu va fi o partidă ușoară. Trnava este o echipă mult mai bună decât Sarajevo. Sunt foarte agresivi. Trebuie să avem acel echilibru mental, pe care l-am avut la meciul cu Sarajevo. Trebuie să avem grijă”, a spus Mirel Rădoi, după meciul câştigat de Universitatea Craiova cu 3-2 în Gruia