CFR Cluj a reacționat după ce Dan Petrescu a înjurat un jurnalist la conferința de presă: „Nu a realizat asta!”

CFR Cluj a reacționat după ce Dan Petrescu a înjurat un jurnalist la conferința de presă: „Nu a realizat asta!”
  • Publicat:

Conducerea lui CFR Cluj a explicat episodul când Dan Petrescu a înjurat un jurnalist în timpul conferinței de presă premergătoare meciului cu Sivasspor, din Conference League, 0-3.

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, și-a pierdut cumpătul când a simțit că i se adresează o întrebare incomodă și a răbufnit la adresa unui jurnalist aflat în sala de conferințe. Tehnicianul i-a făcut „morală”, apoi s-a întors spre ofițerul de presă și l-a înjurat, indirect, pe jurnalist.

După ce „Bursucul” și-a prezentat scuzele, a venit rândul președintelui Cristi Balaj să vorbească despre acest incident.

CFR Cluj a reacționat după ce Dan Petrescu a înjurat un jurnalist la conferința de presă: „Nu a realizat că este înregistrată conferința”

Conducerea lui CFR Cluj a explicat, prin vocea președintelui Cristi Balaj, cum s-a ajuns la momentul uluitor în care antrenorul Dan Petrescu l-a înjurat pe unul dintre jurnaliștii prezenți în sala de conferințe.

Fostul arbitru a explicat că „Bursucul” nu a realizat că se aude ce îi spune ofițerului de presă.

„Eu am ieșit public. Am spus că e un gest regretabil, chiar dacă Petrescu nu s-a adresat acelui jurnalist. Nu a realizat că este înregistrată conferința. Când traducătorul traducea declarația, și-a întors privirea către ofițerul nostru și către ea s-a adresat.

Se referea la jurnalist, dar nu a vorbit cu el. În timpul unui meci, când jucătorii îi spun unui arbitru «dă-o încolo» este cartonaș galben, dar Dan Petrescu nu vorbea cu jurnalistul”, a declarat Cristi Balaj, potrivit Digi Sport.

CFR Cluj joacă duminică, de la ora 21:00, în deplasare pe terenul Rapidului.

Regret sincer. Îmi pare rău că mi-am ieșit din fire. Eram tensionat din cauza meciului și m-au deranjat întrebările reporterului. Nu l-am jignit în mod direct, dar e adevărat că mi-am pierdut calmul și îmi cer scuze pentru asta.

– Dan Petrescu, pentru GSP

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Bărbații între 18 și 60 ani, luați în Armată. Legea care sperie o țară întreagă
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen