CFR Cluj a trecut de Alashkert și și-a aflat adversara din turul 3 preliminar în Conference League.
După ce în tur au remizat, scor 1-1, elevii lui Antonio Folha au reușit să obțină o victorie la scor de neprezentare, 3-0, în Gruia. Ardelenii au avansat în turul următor unde vor da peste Tromso, formație din Norvegia.
Nelu Varga speră să dea lovitura și echipa sa să ajungă în faza principală a Conference League, competiție care asigură venituri de peste 4 milioane de euro.
Mai sunt două tururi de trecut până la faza grupei. Următorul adversar este Tromso, formație care a ajuns în turul 3 preliminar al Conference League după ce a fost eliminată de cehii de la Hradec Kralove, 1-4, la general, din preliminariile Europa League.
Adversara clujenilor a terminat tot pe locul 3 sezonul trecut din Norvegia. Lotul lui Tromso e cotat la 28 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt, cu 10 milioane de euro mai mult decât echipa românească.
Va fi o dublă extrem de dificilă. Meciul tur se va disputa pe 6 august, urmând ca returul să aibă loc pe 13 august.
Sezonul trecut, CFR a ieșit din cupele europene în play-off-ul Conference League eliminată tot de o echipă nordică. Hacken reușea surpriza și obținea un scor neverosimil, 3-7, la general.
Antonio Folha s-a arătat încântat de evoluția elevilor săi. Nu l-a mulțumit, totuși, faptul că echipele românești nu au avut un parcurs prea bun, fapt care va afecta pe viitorul coeficientul pe țară.
„Victorie meritată. Am știut să profităm de omul în plus. Uneori, când joci împotriva a 10 jucători, nu este deloc ușor. E parte din meci să joci în 10 sau în 11.
E al doilea meci consecutiv fără gol încasat. Simt că echipa e în creștere, nivelul de joc e în creștere. În primul rând, urmează meciul cu Rapid, apoi partida cu Tromso. Nu vreau să vorbesc acum despre ea. O să avem timp să ne pregătim pentru ea.
E trist că nu s-au calificat și alte echipe din România. Acest lucru nu este bine pentru fotbalul românesc”, a declarat Antonio Folha.
Doar CFR a rămas în lupta pentru un loc în Conference League. FCSB a fost eliminată de Auda, scor 3-7, la general, în timp ce U Cluj a pierdut dubla manșă cu o altă formație nordică, Brann, scor 3-5, la general.
Universitatea Craiova continuă în preliminariile Europa League unde va da peste finlandezii de la KuPS Kupio.