La primul meci al Universităţii Craiova pe teren propriu într-o grupă a unei competiţii europene, 18.000 de spectatori au venit pe „Ion Oblemenco”, la o oră de start neobişnuită pentru ei, 22.00, chiar şi pentru perioada de vară. Imnul Conference League s-a auzit pentru prima dată în Bănie, dar rezultatul de la final, 1-1, n-a fost tocmai satisfăcător pentru fani, după cum nici jocul băieţilor lui Mirel Rădoi n-a impresionat.
Chiar dacă mai mulţi oficiali din cadrul clubului din Bănie dădeau asigurări înainte de meci că s-au vândut mai multe bilete şi anunţau presa că vor fi peste 22.000 de fani în tribune, după startul partidei s-a anunţat numărul oficial de spectatori prezenţi la meci – 18.004. ProSport a fost singura publicaţie care a anunţat numărul de spectatori care urmau să fie prezenţi la meci, 18.000, fiind confirmat de asistenţa de pe stadionul „Ion Oblemenco”. Asta în condiţiile în care s-au vândut bilete până la startul partidei. Inclusiv finanţatorul clubului din Bănie, Mihai Rotaru, a anunţat pe diverse canale de comunicare, că stadionul s-ar umple la meciul cu FC Noah.
Paradoxal, deşi meciul cu armenii de la FC Noah a fost în grupa de Conference League, acolo unde Universitatea Craiova a ajuns în premieră, în tribunele de pe „Ion Oblemenco” s-a constatat cea mai scăzută asistenţă de la meciurile din Europa de anul acesta ale formaţiei lui Mirel Rădoi. Astfel, cu FC Sarajevo, în primul tur preliminar, au fost 20.000 de spectatori, cu Spartak Trnava, îm turul 2 preliminar, au venit 22.000 de fani la stadion, iar la duelul din play-off-ul competiţiei, cu turcii de la Istanbul Başakşehir, au fost nu mai puţin de 25.000 de spectatori, recordul acestui sezon pe „Ion Oblemenco”.
Într-adevăr, numele adversarei, FC Noah, era cel mai puţin sonor dintre toate cele patru echipe care au descins pe arena din Bănie în acest sezon european, chiar dacă armenii au fost singurii care au obţinut un rezultat pozitiv, Sarajevo, Trnava şi Istanbul Başakşehir pierzând fără drept de apel în faţa băieţilor lui Mirel Rădoi.
Galeria din Peluza Nord a pregătit o scenografie interesantă la începutul partidei de joi seara, cu steaguri albe, albastre şi bleu, mesajul afişat fiind „Ştiinţa e mare”. Numele lui Ilie Balaci, de la a cărui dispariţie s-au comemorat 7 ani, a fost scandat în minutul 8 al partidei, dar şi de mai multe ori pe parcursul jocului şi după meci, când echipa a venit să salute galeria.
În repriza secundă a partidei de la Craiova au fost mai multe probleme cu instalaţia de nocturnă, o parte din reflectoare stingându-se, iar arbitrul israelian a avut intenţia de a opri disputa în câteva rânduri.
Programul Universităţii Craiova din grupa de Conference League: Rapid Viena – Universitatea Craiova, 6 noiembrie, ora 22.00, Universitatea Craiova – FSV Mainz, 27 noiembrie, ora 19.45, Universitatea Craiova – Sparta Praga, 11 decembrie, ora 19.45, AEK Atena – Universitatea Craiova, 18 decembrie, ora 22.00.
Cu un singur punct obţinut în primele două meciuri, Universitatea Craiova este pe locul 27 din cele 36 de echipe din grupa de Conference League.