Acasa » Fotbal Extern » Conference League » „Au făcut și 14 ore pe drum! Au venit special din toată Europa, au fost și escale lungi la Roma și Larnaca”. Cum arată deplasarea memorabilă așteptată timp de 53 de ani și câți suporteri vor ajunge la meci. EXCLUSIV

„Au făcut și 14 ore pe drum! Au venit special din toată Europa, au fost și escale lungi la Roma și Larnaca”. Cum arată deplasarea memorabilă așteptată timp de 53 de ani și câți suporteri vor ajunge la meci. EXCLUSIV

„Au făcut și 14 ore pe drum! Au venit special din toată Europa, au fost și escale lungi la Roma și Larnaca”. Cum arată deplasarea memorabilă așteptată timp de 53 de ani și câți suporteri vor ajunge la meci. EXCLUSIV
Foto: ProSport

Au mai rămas doar câteva ore până la revenirea Universității Cluj în Europa după o pauză de 53 de ani, iar fanii pregătesc așa cum se vine acest moment special.

Din informațiile ProSport, suporterii au pregătit de o bună bucată de timp o deplasare memorabilă și în jur de 400 de fani vor ajunge la Erevan, chiar dacă pentru mulți dintre aceștia vor fi nu mai puțin de 14 ore pe drum.

Cum arată deplasarea memorabilă a fanilor Universității Cluj la Erevan: „O să facă și 14 ore pe drum!”

Universitatea Cluj visează să ajungă în noul format din Conference League, chiar dacă misiunea ardelenilor pare una aproape infernală, la prima vedere. Mai ales că echipa lui Ioan Ovidiu Sabău a aflat deja că ar putea să o întâlnească pe Sparta Praga în această vară.

Totuși, primul pas ar trebui să fie unul la îndemână pentru cei de la Universitatea, care vor da peste Ararat-Armenia în al doilea tur preliminar din Conference League.

Fanii însă au ajuns la Erevan după o deplasare extrem de lungă, pe care au pregătit-o de mai bine de o lună de zile, de când au aflat adversara trupei lui Ioan Ovidiu Sabău din a treia competiție europeană.

Mulți dintre suporterii noștri au făcut și 14 ore pe drum! Unii au ales varianta să vină cu mașinile până la Budapesta, de unde există zbor direct spre Erevan. Pentru alții, lucrurile sunt mai complicate. Vorbim despre escale lungi la Roma și Larnaca pentru cei care își doresc să ne susțină din tribune, dar meciul este unul de care își vor aduce aminte toată viața. Mai ales că suntem singura echipă de tradiție din fotbalul românesc care revine în Europa dintre cele care au pornit din ligile inferioare, așa cum mai sunt Rapid, Oțelul sau Petrolul. Sunt fani care au venit și cu echipa, care a ajuns în Armenia cu un zbor charter”, susțin șefii Universității Cluj.

În acest moment, pentru cei care vor să achiziționeze un bilet pe ultima sută de metri, zborul de la Erevan la Cluj-Napoca este unul care depășește 300 de euro.

Probabil, cei mai mulți dintre suporteri se vor întoarce din Armenia vineri dimineața, cu escale la Larnaca și București. În total, această variantă de a parcurge drumul durează peste 12 ore.

35 de ore și 2.800 de kilometri pentru cei care vor să vină cu mașina la Erevan

Puțini sunt cei care s-au încumetat să facă deplasarea cu mașina, în condițiile în care distanța este una foarte mare între Cluj-Napoca și Erevan.

Astfel, fără vreo oprire pe parcurs, drumul până în capitala Armeniei poate fi parcurs în nu mai puțin de 35 de ore, din moment ce sunt 2.800 de kilometri între Cluj-Napoca și orașul care va găzdui partida de joi seara, care începe la ora 19:00 (ora României).

Din România, suporterii care vor alege această variantă vor ajunge în Bulgaria, de aici trebuie să treacă prin Turcia și mai apoi prin Georgia, înainte de a intra în Armenia.

Universitatea Cluj ar urma să se bazeze pe 400 de suporteri la Erevan

Dacă totul decurge normal, Universitatea Cluj ar urma să se bazeze pe 400 de suporteri la Erevan, o cifră remarcabilă având în vedere distanța mare între România și Armenia.

Pe lângă suporterii care vor pleca de la Cluj-Napoca, vor fi destui fani care vor ajunge în Armenia din toate colțurile Europei.

Cel mai probabil, în meciul retur de la Sibiu stadionul va fi arhiplin, mai ales dacă Alex Chipciu și colegii lui de la Universitatea Cluj se vor întoarce în România cu un rezultat pozitiv.

„Praga, orașul perfect pentru concediul din această vară!”

Fanii Universității Cluj nici nu concep ca echipa favorită să rateze calificarea în turul al treilea preliminar din Conference League, mai ales că ardelenii ar urma să joace împotriva celor de la Sparta Praga. Cehii au în mod clar prima șansă în dubla cu Aktobe.

Spre deosebire de Erevan, distanța dintre Cluj-Napoca și Praga este de sub 1.000 de kilometri. Adică în jur de 4-5 ore cu avionul, escala fiind una scurtă, în Varșovia.

În plus, capitala Cehiei este și o destinație excelentă pentru concediu, atât pentru cei tineri, cât și pentru suporterii trecuți de prima tinerețe.

Este un an de neuitat pentru noi, iar Praga poate fi orașul perfect pentru concediul din această vară. Bere bună, multe obiective turistice de vizitat și un adversar pe măsură”, susțin suporterii Universității Cluj, care speră ca favoriții să prindă iar play-off-ul în Superliga sub comanda lui Ioan Ovidiu Sabău.