Andrea Mandorlini, înțepătură pentru rivalele din Superliga, după CFR Cluj – Adana Demirspor 1-1: „Noi chiar o să avem un meci greu la retur”

Andrea Mandorlini, înțepătură pentru rivalele din Superliga, după CFR Cluj - Adana Demirspor 1-1: „Noi chiar o să avem un meci greu la retur”
Andrea Mandorlini, înțepătură pentru rivalele din Superliga, după CFR Cluj - Adana Demirspor 1-1: „Noi chiar o să avem un meci greu la retur”

La finalul meciului CFR Cluj – Adana Demirspor 1-1, din prima manșă a turului doi preliminar din Conference League, Andrea Mandorlini a făcut o declarație ce a părut să fie o „înțepătură” într-o oarecare măsură pentru celelalte echipe din Superliga care au ajuns în această fază a competiției.

Andrea Mandorlini, înțepătură pentru rivalele din Superliga, după CFR Cluj – Adana Demirspor 1-1: „Noi chiar o să avem un meci greu la retur”

După ce a făcut o analiză succintă a jocului din Gruia și a vorbit și despre situația jucătorilor aduși în această vară de fosta campioană a României, tehnicianul italian în vârstă de 63 de ani s-a referit și la faptul că formațiile din România au obținut rezultate bune în meciurile tur din această fază a Conference League.

Mandorlini a ținut să spună că se bucură pentru acest lucru, dar a atras atenția asupra faptului că mai există și meciurile retur, scoțând în evidență aspectul că echipa sa va avea parte, în viziunea sa, de un meci mai dificil decât celelalte echipe din Superliga, în contextul în care mai toată lumea din fotbalul românesc a fost de acord că Adana Demirspor este cea mai redutabilă formație întâlnită de una din România în acest tur preliminar din Conference League.

„Am întâlnit o echipă foarte puternică, bugetul echipei vorbește despre valoarea ei, sunt mulțumit, suntem în continuare în cursă, ne jucăm șansele în returul din Turcia. Sunt mulți dintre jucătorii care au evoluat azi care trebuie să se recupereze, nu vor juca duminică. Cred că este un meci deschis oricărui rezultat.

Da, sunt jucători decisivi, Tachtsidis a venit doar de trei zile, Kresic nu a jucat, am riscat în această seară, dar au avut energie și asta a fost important. Mai important e faptul că eu îi cunosc, asta accelerează integrarea lor în echipă, dar când nu joci 3-4 luni se vede. E în creștere fotbalul românesc, sunt mulțumit, toate s-au descurcat bine. Urmează pentru toate returul, pentru noi chiar o să fie un meci greu”, a spus Andrea Mandorlini, după CFR Cluj – Adana Demirspor 1-1.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]