Alex Mitriţă revine în Bănie. Va prezent la meciul Universităţii Craiova cu Istanbul Başakşehir. EXCLUSIV

Alex Mitriţă revine în Bănie. Va prezent la meciul Universităţii Craiova cu Istanbul Başakşehir. EXCLUSIV
Foto SPORT PICTURES

Profitând de întreruperea campionatului din China, Alexandru Mitriţă se află alături de familia sa la Craiova, unde va asista la meciul Universităţii cu Istanbul Başakşehir, din play-off-ul Conference League, programat joi, de la ora 20:30, pe arena „Ion Oblemenco”.

Au mai rămas câteva sute de bilete, la tribuna I şi tribuna 0, pentru duelul Ştiinţei cu turcii şi cel mai probabil acestea vor fi epuizate astăzi, partida urmând a fi sold-out chiar cu 24 de ore înainte de start. În tur, oltenii s-au impus cu 2-1 pe arena „Başakşehir Fatih Terim Stadium”, prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău şi Carlos Mora. Universitatea Craiova încearcă pătrunderea în premieră în grupele unei competiţii europene.

Alex Mitriţă a ieşit la masă cu Nicuşor Bancu

Alexandru Mitriţă a revenit în Bănie şi împreună cu familia sa a luat masa cu Nicuşor Bancu şi familia acestuia, la un restaurant din centrul oraşului. În ultima perioadă, pe tapet s-a aflat şi un posibil transfer al căpitanului Universităţii Craiova în campionatul din Asia, unde cei doi ar putea fi coechipieri, pentru a reface cuplul din banda stângă a Universităţii Craiova şi a echipei naţionale a României. De altfel, Alexandru Mitriţă şi Nicuşor Bancu vor fi prezenţi la reunirea lotului României, condus de Mircea Lucescu, pentru amicalul cu Canada şi meciul oficial cu Cipru, din luna septembrie.

Cotat la 4 milioane de euro, Alexandru Mitriţă s-a transferat în China, la Zhejiang Professional, pentru suma de 1,7 milioane de euro, aceeaşi pe care o va primi anual la clubul din Superliga chineză. În cele 9 meciuri pe care le-a disputat în tricoul celor de la Zhejiang Professional, Alexandru Mitriţă a reuşit 7 goluri şi 4 pase de gol, fiind votat cel mai bun jucător al lunii iulie în campionatul chinez. „Mitriță e ireal! Talentul lui e o bijuterie în CSL (n.r. prima ligă din China)!”, au notat cei de la China Sports Daily. „Un fulger românesc! Viteză, fler și spirit de luptă, «Mitre» e un star semnat în această vară!”, au scris chinezii, despre Mitriţă. Următorul meci al celor de la Zhejiang Professional se va disputa pe 13 septembrie, în deplasare, cu Qingdao Youth Island.

Ce spunea Bancu despre Mitriță

„Va fi foarte greu, fără el cred că 70% din atacul nostru se termină. Când ajunge mingea la el este cel mai periculos om cred că din campionat. Mă bucur că am avut plăcerea să joc cu el. Am făcut meciuri foarte bune împreună, ne-a ajutat foarte mult. Dar este bine pentru el să plece în străinătate”, spunea Nicuşor Bancu despre plecarea lui Mitriţă.

Dar, fără Mitriţă, Universitatea Craiova s-a metamorfozat şi în acest sezon a reuşit să marcheze 29 de goluri în cele 12 meciuri disputate în campionat şi în tururile preliminare ale Conference League.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Rusia a lovit sediul principalului serviciu secret al Ucrainei. O dronă a ajuns în biroul șefului SBU
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Ce avere are Prințul Marco de la Insula Iubirii, de fapt. Câte clase a terminat
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania