Alex Chipciu a fost dat pe spate de evoluția pe care norvegienii de la Brann au avut-o în partida disputată în fața celor de la Universitatea Cluj, încheiată la egalitate, scor 2-2.
Experimentatul fotbalist al ardelenilor a recunoscut că oaspeții au dominat meciul care a fost găzduit de stadionul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe.
Universitatea Cluj și Brann s-au întâlnit joi, 23 iulie 2026, în prima manșă din al doilea tur preliminar al UEFA Conference League, într-o partidă încheiată la egalitate, scor 2-2.
La finalul meciului disputat la Sf. Gheorghe, Alex Chipciu a recunoscut că echipa lui a întâlnit un adversar periculos, care a dominat jocul prin organizare. Totodată, experimentatul fotbalist a precizat că ardelenii vor merge cu încredere în Norvegia, în încercarea de a obține calificarea în următorul tur preliminar al competiției.
„Știam că o să fie un meci foarte greu. Aveam încredere mare că aveau probleme pe apărare, dar când am văzut faza ofensivă am plecat cam supărați de la ședință. Comparativ cu Dinamo Kiev, ucrainenii au mai multă calitate individuală, dar ei, ca echipă, sunt mai organizați. Am luat golurile cam ușor.
Aveam sentimentul că am ratat niște șanse incredibile, chiar dacă au fost mai buni decât noi. Cu puțină șansă, puteam să câștigăm. Acum 10-12 ani, am picat cu Stromsgodset. Eram la autocar, la FCSB, când am auzit, nici nu știam de unde e. Campioana Norvegiei, ne gândeam ce noroc pe noi.
Am avut un meci greu pe sintetic acolo, dar i-am bătut tur-retur. Mi se pare incredibil că acum să joci cu locul 3-4 din Norvegia și ai un meci atât de greu. E clar că facem ceva greșit noi. Avem probleme mari. Ar trebui să luăm modelul ăsta, să fim mai umili, ei fac lucruri simple, aleargă până nu mai pot.
E un model pentru noi. Cu siguranță vom merge în Norvegia și știm că vom suferi și acolo, dar mergem să avem încrederea de pe final. Suferința nu trebuie să te doboare. Ne bucurăm că am dat speranțe și suporterilor. N-am pierdut de două ori cu Dinamo Kiev, am jucat cu Brann, anul trecut a jucat în primăvara europa League, am fost acolo.
Ca implicare, nu pot să fiu supărat pe nimeni. Ne pregătim pentru meciul cu Sepsi, apoi călătoria în Norvegia. De multe ori, realitatea din teren e diferită de cea a privitorului. Toți jucătorii își doresc să atace, dar trebuie să ții cont de valoarea adversarului. Nu e că nu vrei, nu poți”, a declarat Alexandru Chipciu, conform digisport.ro.