Inter a fost eliminată din Supercupa Italiei în semifinale, de Bologna, într-un meci decis la Riad după loviturile de departajare.
Cele două formații au terminta la egalitate după timpul regulamentar, scor 1-1
Adversara lui Cristi Chivu a avut nervii mai tari la loviturile de departajare decât elevii antrenorului român, iar Bologna a reușit să obțină calificarea în marea finală a Supercupei Italiei.
După meci, Chivu a preferat să nu discute despre arbitraj și nici nu și-a certat elevii, spunând că la loviturile de departajare se poate întâmpla orice, iar aceste momente din timpul meciurilor nu pot fi antrenate.
Conducerea celor de la Inter a luat decizia în ceea ce privește viitorul lui Cristi Chivu după eșecul din semifinală, iar presa din Italia a făcut anunțul.
Concret, oficialii clubului milanez vor să continue cu tehnicianul român și îi acordă toată încrederea, însă își doresc să vadă mai multă răutate în jocul lui Inter.
„Inter pleacă în depresie de la Riyadh. Încredere în continuare în Chivu, dar e nevoie de mai multă răutate”, au titrat italienii de la Gazzetta dello Sport.
Thuram și Orsolini au fost cei care au înscris golurile din timpul regulamentar, meciul ajungând la loviturile de departajare. Acolo, Bologna a gestionat mai bine situația și a reușit să obțină calificarea în finala Supercupei Italiei.
După meci, Cristi Chivu a tras concluziile și a preferat să nu vorbească despre arbitraj, declarând că treaba sa este să fie atent la evoluția jucătorilor săi și la lucrurile care pot fi îmbunătățite. Ba mai mult, tehnicianul român susține că nu are nimic de reproșat jucătorilor săi, mai ales că loviturile de la 11 metri nu pot fi antrenate în opinia sa.
„Niciodata nu vorbesc despre arbitraj. Eu vorbesc despre cum am jucat noi. Sunt preocupat de ce am făcut noi pe teren și de ce trebuie să îmbunătățim. Asta trebuie să facă un antrenor. Mergem înainte cu capul sus.
Greșelile pot apărea oricând într-un meci de fotbal, nu vreau să reproșez nimănui nimic. Nu regret nimic. Mergem înainte. Loviturile de departajare sunt o loterie. Nu poți antrena loviturile de la 11 metri”, a declarat Cristi Chivu după meciul din semifinalele Supercupei Italiei, potrivit presei din Italia.