Sampaoli s-a salvat și știe cui trebuie să-i mulțumească: „Râde, plânge și suferă când Argentina câștigă”

Sampaoli s-a salvat și știe cui trebuie să-i mulțumească:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ajutat de Leo Messi să evite o contraperformanță rușinoasă, Jorge Sampaoli (58 de ani) a avut doar cuvinte de laudă la adresa superstarului Argentinei la finalul meciului cu Nigeria, câștigat de „pume” cu 2-1.

„Băieții au jucat cu inima, sunt niște rebeli adevărați. Erau convinși că sunt fotbaliști foarte buni și că trebuie să o arate în timpul acestei Cupe Mondiale. Cel mai important lucru în această seară a fost că jucătorii au fost cu adevărat curajoși și au făcut victoria posibilă”, a început discursul lui Sampaoli, care, inevitabil, a fost întrebat desore Leo Messi: „Un om care-l antrenează pe Leo știe că toți cei din jurul lui trebuie să-l facă să se simtă în siguranță. Altfel, vom suferi chiar dacă avem cel mai bun jucător din lume. De aceea am spus că meciul împotriva Croației a fost problema noastră, nu a lui”.

Pus sub o presiune enormă după egalul cu Islanda (1-1) și umilința cu Croația (0-3), Sampaoli a simțit că tot stresul s-a eliberat în momentul în care, la finalul meciului, l-a îmbrățișat pe Leo Messi, despre a cărui parte umană a ales să le vorbească jurnaliștilor: „Știți…Când Leo a venit și m-a îmbrățișat, m-am simțit foarte mândru și fericit. Pentru că el știe că sunt pasionat, foarte pasionat! Am avut șansa de a călători alături de el, de a împărți momente cu el. Știe că avem același vis de când am venit în Rusia. Cel mai important lucru la Leo e partea umană. E o persoană care râde, plânge și suferă când Argentina câștigă. L-am văzut fericit, dar și trist în crize precum aceasta. Lumea spune că nu-i place să joace pentru Argentina, dar nu sunt de acord. Iubește să joace pentru Argentina și asta îl face și mai mare”, a mai declarat Sampaoli.

 


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
Simona Halep e fost exclusă! Decizia luată chiar acum în tenis
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen