„Ei vor să arate că totul este bine, dar realitatea este alta”. Mesajul care nu s-a văzut la ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial de Fotbal, care a avut loc joia trecută, a rezervat și un moment prin care s-a dorit promovarea unui mesaj de pace într-o țară măcinată de tensiuni. Trei copii, reprezentanți ai populațiilor albilor, negrilor și indienilor din Brazilia, au pătruns pe gazon chiar înainte de fluierul de start al meciului inaugural dintre Brazilia și Croația (3-1), având în mâini câte un porumbel alb, simbolul internațional al armoniei dintre popoare.

După ce le-au dat drumul în văzduh păsărilor, puștii au părăsit suprafața de joc, dar misiunea unui dintre ei nu era completă. Wera Jeguaka Mirim, copilul indian în vârstă de 13 ani, a scos din buzunar o eșarfă pe care scria mare „demarcação” („demarcare”), aluzie clară la situația cu care se confruntă minoritatea din care face parte.

Puștiul a dorit să atragă atenția lumii întregi asupra tratamentului ostil la care sunt supuși în ultimele luni indigenii din Brazilia, care și-au pierdut teritorii vaste din cauza intereselor economice din zonele în care locuiau. Mii de familii au fost strămutate cu forța de pe terenuri bogate în resurse naturale, iar condițiile în care trăiesc aceștia în prezent sunt dintre cele mai precare.

În consecință, indienii din Brazilia s-au răsculat și au luat atitudine. Mai multe clădiri administrative și drumuri au fost blocate de aceștia, iar confruntările cu forțele de ordine s-au soldat cu mai mulți răniți. Cu numai o săptămână înainte de startul Campionatului Mondial, aproximativ 500 de șefi de trib indieni s-au adunat în capitala Brasilia pentru un nou protest, pictați în culori de luptă și înarmați cu arcuri și săgeți. În timpul unei alte încleștări, un polițist a fost nimerit în picior de o săgeată. Mulțimea a fost apoi dispersată cu gaze lacrimogene.

Tânărul Wera Jeguaka Mirim vine din satul Krukutu, aflat la sud de Sao Paulo, localitate în care populația indiană trăiește în condiții mizere. Aceștia așteaptă decizia Departamentului de Justiție pentru recuperarea mai multor terenuri. „Autoritățile nu vor ca lumea să vadă aceste lucruri. Ei doresc doar să arate că este pace între popoare și că totul merge bine. Dar realitatea nu este deloc așa”, a spus pentru Carta Capital șeful comunității din Krukutu.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele