„Spania nu este invincibilă!”

Casillas a intrat în istorie sâmbătă, când a apărat penalty-ul executat de Cardozo. În semifinale, pe spanioli îi așteaptă Germania. Căpitanul Spaniei este primul portar din lume care a reușit să apere două penalty-uri la Campionate Mondiale diferite. Casillas a devenit eroul Spaniei în 2002, la Mondialul din Coreea de Sud, când a parat un penalty al Irlandei. Sâmbătă, „galacticul" a apărat, într-un moment crucial pentru echipa sa, când scorul era 0-0, un penalty executat de Cardozo, și la finalul meciului a avut o intervenție spectaculoasă, apărând un șut al lui Santa Cruz. Klose: „Vom bate și Spania" Casillas a fost modest și a recunoscut că meritul apărării penalty-ului îi aparține lui Pepe Reina, rezerva sa. „Trebuie să-i mulțumesc lui Reina pentru că m-a avertizat că Oscar Cardozo va trage în stânga. Pepe e un geniu!". În semifinale, Spania va întâlni, miercuri, Germania, echipă care a marcat cele mai multe goluri până acum, 13. Atacantul Miroslav Klose, care a ajuns la 14 reușite la CM, una mai puțin decât liderul Ronaldo, nu se teme de apărarea „beton" a ibericilor: „Spania nu e invincibilă. Îi vom bate și pe ei, așa cum am făcut-o cu Anglia și cu Argentina." Iker a avut cel mai important rol în victoria noastră. Este cel mai bun portar și căpitan din lume Vicente del Bosque, selecționer Spania
"Spania nu este invincibilă!"

Casillas a intrat în istorie sâmbătă, când a apărat penalty-ul
executat de Cardozo. În semifinale, pe spanioli îi așteaptă
Germania.

Căpitanul Spaniei este primul portar din lume care a reușit să
apere două penalty-uri la Campionate Mondiale diferite. Casillas a
devenit eroul Spaniei în 2002, la Mondialul din Coreea de Sud, când
a parat un penalty al Irlandei. Sâmbătă, „galacticul” a apărat,
într-un moment crucial pentru echipa sa, când scorul era 0-0, un
penalty executat de Cardozo, și la finalul meciului a avut o
intervenție spectaculoasă, apărând un șut al lui Santa Cruz.

Klose:
„Vom bate și Spania”

Casillas a fost modest și a recunoscut că meritul apărării
penalty-ului îi aparține lui Pepe Reina, rezerva sa.
„Trebuie să-i mulțumesc lui Reina pentru că m-a avertizat
că Oscar Cardozo va trage în stânga. Pepe e un
geniu!”.

În semifinale, Spania va întâlni, miercuri, Germania, echipă
care a marcat cele mai multe goluri până acum, 13. Atacantul
Miroslav Klose, care a ajuns la 14 reușite la CM, una mai puțin
decât liderul Ronaldo, nu se teme de apărarea „beton” a ibericilor:
„Spania nu e invincibilă. Îi vom bate și pe ei, așa cum am
făcut-o cu Anglia și cu Argentina.”

Iker a avut cel mai important rol în victoria noastră. Este cel
mai bun portar și căpitan din lume

Vicente del Bosque, selecționer Spania

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro