Shilton nu uită și nu iartă: „Aș da mâna cu Maradona, dacă își cere scuze pentru ‘mâna’ lui”

Shilton nu uită și nu iartă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anglia și Argentina sunt două dintre favoritele certe ale
Mondialului african. Peter Shilton nu uită cum Maradona le-a
interzis, prin golul marcat cu mâna, în 1986, prezența în finala CM
din Mexic și spune că „pumele” lui El Pibe D’Oro nu au șanse mari
să cucerească trofeul, chiar dacă dispun de fotbaliști colosali.
Disprețul față de gestul făcut de Maradona nu a fost uitat de
englezi nici după 24 de ani, chiar dacă între timp criticile s-au mai temperat.

Sincer să fiu, nu cred că Argentina va reuși un Mondial
grozav, dar le doresc noroc. Lui Maradona nu am ce să îi transmit;
i-aș strânge mâna dacă și-ar cere scuze pentru golul pe care mi l-a
marcat la Mondialul din Mexic.
„, a spus Shilton, conform
Reuters.

Spania
și Brazilia, principalele favorite

Toți specialiștii o cotează pe Spania drept naționala cu cele mai
mari șanse la câștigarea CM și nici Shilton nu face excepție. După
triumful de la Euro, ibericii au o mentalitate de învingători și
sunt conștienți că depind doar de ei în cursa pentru cel mai râvnit
trofeu. Brazilia și Franța sunt singurele care ar putea da peste
cap aceste calcule, crede fostul mare portar.

Din punctul meu de vedere, Spania este principala favorită
la cucerirea trofeului. Are ocazia să scrie istorie și să câștige
pentru prima oară CM; ar fi și prima țară din Europa care să
câștige trofeul pe un alt continent. Ibericii au fost întotdeauna
favoriți, dar nu au ajuns niciodată să câștige. Acum are șanse
reale să triumfe, au câștigat Euro 2008 și au o mentalitate
diferită. Până acum nu credeau în șansele lor.

Brazilia este principala contracandidată a Spaniei, dar nici Franța
nu trebuie neglijată. Domenech le va demonstra tuturor că s-au
înșelat când au spus că francezii nu au nicio șansă în Africa de
Sud.”, a conchis fostul mare portar.„

TOATE GOLURILE DE
LA CM SUNT ÎN EXCLUSIVITATE ÎN FORMAT 3D PE
WWW.PROSPORT.RO

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație: "Suntem înnebuniți cu toții. Ne…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
S-a dat ordin pentru TOATĂ ROMÂNIA. Noile reguli de transport sunt deja în vigoare
S-a dat ordin pentru TOATĂ ROMÂNIA. Noile reguli de transport sunt deja în vigoare
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…