Robben: „Am fost uneori nonșalanți, dar am obținut calificarea”

Robben:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Selecționerul Olandei Bert van Marwijk a declarat, luni seară,
că este mulțumit de calificarea echipei sale în sferturile de
finală ale Cupei Mondiale, mai ales că vine după patru
meciuri.

„Am jucat bine în prima jumătate de oră. Este fantastic pentru
Robben că a marcat mai ales că știu câte eforturi a depus să revină
după accidentare. Ar fi trebuit să conducem cu 2-0 sau 3-0, mult
mai repede. Însă, în loc să facem așa ceva, noi am rămas mult timp
sub amenințarea unei reveniri a slovacilor. Din fericire Maarten
Stekelenburg a avut două intervenții importante. Portarul nostru a
fost fantastic. Viitorul? Sunt mulțumit și calm…Suntem la Cupa
Mondială, calificați în sferturi după patru victorii. Avem de ce să
ne bucurăm”
, a declarat Bert van Marwijk.

Atacantul Arjen Robben a declarat că Olanda nu a făcut încă meciul
perfect. „Am fost uneori nonșalanți, dar am obținut
calificarea. Este minunat că am marcat în fața păriniților mei și a
soției mele, care erau în tribune. Este important că am marcat,
important pentru încrederea mea. Adversara din sferturi poate fi
Brazilia, dar nu se știe niciodată în fotbal. Meciul cu Chile
trebuie jucat
„, a afirmat Robben.

Reprezentativa Olandei s-a calificat în sferturile de finală ale
Cupei Mondiale, după ce a învins, luni, cu scorul de 2-1(1-0),
selecționata Slovaciei, într-un meci disputat pe Durban Stadium, în
cadrul optimilor de finală ale competiției din Africa de Sud.

Golurile Olandei au fost marcate de Robben ’18 și Sneijder ‘4, în
timp ce pentru Slovacia a punctat Vittek ’90+4, din penalti.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen