Lumea a treia a lui Lucescu se aplică perfect pentru mine ca jurnalist la acest Mondial. Nereprezentând o țară calificată, am același statut ca un ziarist din Uzbekistan. Ba nu, mint. Până și uzbecii au ceva la acest turneu final: un arbitru.
La ce mă refer, mai exact? Departamentul media al FIFA repartizează tichetele de meci ziariștilor pe mai multe criterii: 1. vin din țara uneia dintre combatantele la meciul x, 2. reprezintă o instituție media a uneia dintre reprezentativele implicate în grupa respectivă, 3. echipa lor națională participă la turneul final. Apoi e restul lumii. Cam frustrant. Ideea e că doar acreditarea nu îți garantează ca reprezentant media accesul în stadion, așa că în ziua meciurilor norocoșii formează cozi în centrele de presă pentru a-și ridica biletele.
Musafir în sectorul FIFA Cert e că la Argentina – Nigeria nu am fost pe listă. Cererea a fost prea mare, așa că nu am primit tichet. Am plecat de la hotelul meu înțesat de nigerieni resemnat cumva că voi urmări partida din centrul de presă. PersÂpectiva de a nu-l vedea pe Messi pe viu îmi producea o frustrare, sincer să fiu, și, conducând, mă gândeam cum să fac să intru pe „Ellis Park”. Aveam nevoie de o „minune”, și acea „minune” s-a produs. Cumva am ajuns în stadion – promit să povestesc la sfârșitul Mondialului cum. Și nu oriunde, ci într-una dintre lojele FIFA.
Experimentam așadar la Mondialul african statutul de invitat special. Bine și așa. În loja „mea” de aproximativ 20 de persoane erau amestecați argentinienii cu un contingent serios de africani, senegalezi, ivorieni, în orice caz, vorbitori de franceză. Exact lângă mine era și loja federației nigeriene de fotbal. M-am prins, pentru că nigerienii din tribună fotografiau de zor niște oameni îmbrăcați cu geci ca ale compatrioților lor de pe teren. Nu aș vrea să mint și să spun că l-am recunoscut pe Okocha, Amunike sau Amokachi, dar, oricum, oamenii ăia semănau cu ei sau măcar cu unul dintre ei. Sau poate cu Finidi…
Stanford, africanul care se ocupă de noi Să definim noțiunea de lojă. Pe mai multe niveluri de jur împrejur, „Ellis Park” are, asemeni marilor stadioane din Europa, spații rezervate spectatorilor VIP. Se intră direct din parcare într-o zonă în care accesul pe stadion se face numai după ce treci printr-o încăpere dotată cu bar, bucătărie, mese și scaune. Acolo ești întâmpinat de chelneri zâmbitori care te conduc la locul tău, după care tot ei te invită la masă, asta dacă nu vrei să fii servit chiar în stadion.
Stanford este sud-africanul prietenos care se ocupă de noi. Vorbește cu însuflețire despre cât de mândri sunt că au acest Mondial și se laudă că Bafana Bafana a lui a făcut mari progrese în fotbal. „Voi, românii, de ce nu v-ați calificat?”. Mă abțin să zic motivul „de proști!!!” și o dau pe „oldies, but goldies”: „Știi tu, măi, Stanforde, că în ’94 băteam Argentina la Mondiale?!”. Se uită la mine ca la un lunatic, dar nu mă lasă în pace: „Bine, bine, dar acum la ce sport sunteți tari?”. Stau un pic să mă gândesc și zic: „Gimnastică”. „Ahaaa, am auzit eu ceva”. Pe naiba. E politicos, iar eu mă gândesc cât s-or fi împăunat românii acum 16 ani în America, după Argentina.
„Ar-gen-ti-na” și Vuvumania „Ar-gen-ti-na” se aude chemarea care trece timid de bariera sonoră a vuvuzelelor. Mă așez pe un scaun și vreau să savurez orele astea. Îl caut cu privirea pe Maradona. Nu iese odată cu echipa. Messi și ceilalți se încălzesc, argentinienii mă tot roagă să le fac poze, Stanford aduce cocktailuri pe bandă rulantă… E frumos Mondialul văzut din lojă. Prezentarea formațiilor are și ea un farmec aparte. Pe tabelele uriașe, jucătorii titulari ai echipelor apar de undeva din fundal, ridică privirea, încrucișează brațele și privesc fix în camera de luat vederi. Actori, ce mai… Când e prezentat Maradona, se declanșează iadul pe „Ellis”. Vreau să mai zic ceva de transmisie și apoi mă întorc la Maradona.
30 de camere la fiecare meci La acest turneu final se filmează cu 30 de camere la fiecare meci. Nu este scăpat niciun detaliu, iar reluările sunt impecabile. Inedit pentru un turneu final e că, practic, spectatorii pot vedea meciul și la televizor. Tabelele uriașe redau meciul live, așa că problema reluărilor a cam fost rezolvată. Bine, teoretic, fazele controversate nu prea se reiau, dar, practic, am văzut pe stadioanele africane că mai scapă și astfel de imagini. Amănunte. Cert e că nu e loc în stadion în care camerele de luat vederi să nu pătrundă.
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER