Mondial de miliarde

Mondial de miliarde
  • Publicat:
  • Actualizat:

Africa de Sud, gazda turneului final al Mondialelor, a investit
până acum 2,5 miliarde de euro în infrastructură, dar costurile nu
se opresc aici. Investiția finală este estimată la 3,2 miliarde de
euro. Prin comparație, economia României e ținută pe linia de
plutire de FMI prin tranșe de 1,2 miliarde de euro.

Beneficiile financiare și de imagine de care Africa de Sud va
avea parte datorită Campionatului Mondial îi fac pe membrii
guvernului țării organizatoare să uite de costurile imense alocate
construcțiilor de stadioane și infrastructurii. Potrivit
președintelui statului african, Jacob Zuma, economia Africii de Sud
va beneficia de o creștere de 0,5 % după terminarea competiției.
„Costurile materialelor de construcții cresc de la zi la zi din
cauza cererii foarte mari, dar nu ne facem probleme. Construcțiile
merg conform planului, iar până la 11 iunie, când va începe
competiția, totul va fi gata”, a declarat ministrul Finanțelor din
Africa de Sud, Jabu Moleketi. Inițial, sud-africanii se așteptau la
cheltuieli de doar 0,5 miliarde de euro.

Capello,
nemulțumit de baza de pregătire

Deși organizatorii se laudă în fiecare zi cu progresele pe care
le-au făcut, baza de pregătire a naționalei Angliei arată ca o
tabără pentru refugiați. Complexul Bafokeng (foto mic) trebuie
transformat până în iunie într-un hotel de cinci stele, dar
muncitorii le-au mărturisit ziariștilor de la The Sun că nu este
posibil să termine proiectul într-un timp atât de scurt.
Nemulțumit de aceste condiții, italianul Fabio Capello ,
selecționerul din Insulă, a plecat luni în Africa de Sud pentru a
verifica personal modul în care evoluează lucrările.

„Africa de Sud nu este încă pregătită pentru CM. Nu știm
nici măcar unde vor fi cazate cele 32 de echipe”,
Jerome
Valcke, secretar general FIFA

7.7 miliarde de euro ar putea
costa Mondialul din Brazilia din 2014

Iată cum arată
bazele de pregătire

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup