Lahm: „Să-i vedem pe argentinieni cum se vor purta acum după înfrângere” VIDEO Momentele incredibile de la CM 2006

  • Publicat:
  • Actualizat:

Sfertul stelar dintre Germania și Argentina a început deja,
reprezentanții celor două forțe fotbalistice încercând să câștige
războiul psihologic din zilele premergătoare partidei. Maradona dă
ca sigură o victorie a formației sale în fața și spune că se
bazează pe valoarea superioară a lotului pe care îl are la
dispoziție, în timp ce jucătorii Germaniei îndreaptă atenția spre
modul ‘murdar’ în care argentinienii s-au comportat în urmă cu
patru ani, după eliminarea de la CM 2006.


Bastian Schweinsteiger a acordat prima declarație ‘războinică’
și este acum susținut de căpitanul nemților, Phillip
Lahm.

Nu pot decât să fiu de acord cu ce a spus Bastian (n.r.
Schweinsteiger). Știm cu toții că majoritatea sud-americanilor sunt
impulsivi și temperamentali. Nu știu cum să reacționeze atunci când
pierd. Vom vedea sâmbătă cum pot fi bătuți și sunt foarte curios să
văd cum se vor purta după o înfrângere de data asta.

Trebuie să ne concentrăm numai la jocul nostru. A venit momentul să
învingem o echipă de top. Echipa noastră tânără trebuie să
dovedească că poate o învinge o echipă de talia Argentinei în 90 de
minute„, spune Lahm.

VIDEO – VEZI ÎN
PLAYERUL VIDEO MOMENTELE TENSIONATE DE LA FINALUL PARTIDEI GERMANIA
– ARGENTINA 1-1 (4-2 după penaltyuri) de la CM
2006

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Ce pastile a ingerat Adrian Mititelu Jr.! A fost în comă 10 ore, iar medicii s-au chinuit să-i salveze viața!
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
AUSTRIA poate îngropa România. Ne decid soarta. S-a anunțat azi, 24 aprilie
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Câte zile e valabilă amiabila?
Câte zile e valabilă amiabila?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen