„La naiba, la naiba! Acum e din nou strâns” Ce scriu nemții după eșecul cu Serbia?

  • Publicat:
  • Actualizat:

„Șoc la Mondiale”, a titrat ediția online a Bild.de, cel mai
cunoscut ziar din Germania, după eșecul puțin scontat în fața
Serbiei. Victoria cu 4-0 contra Australiei le-a dat aripi nemților,
care visau din nou la cununa cu lauri, după fix 20 de ani.

Eliminarea lui Klose, golul lui Milan Jovanovic și penalty-ul
ratat al lui Podolski au fost argumente suficiente pentru ca
germanii să coboare cu picioarele pe pământ și să tragă un semnal
de alarmă. „Trebuie să tremurăm”, e concluzia jurnaliștilor de la
Bild.

La naiba, la naiba! Acum este din nou strâns. Trebuie să
tremurăm pentru calificare, totul se decide în meciul cu Ghana,
care poate face mâine șase puncte dacă învinge Australia
„,
notează sursa citată.

Altfel, penalty-ul ratat de Podolski este primul „netransformat”
la o ediție de Cupa Mondială, din 1974 până în prezent (exceptând,
evident, loviturile de departajare). Uli Hoeness a fost ultimul
care a ratat în timp regulamentar de la punctul cu var, dar
Germania a ieșit, atunci, în cele din urmă campioană mondială. Cum
germanii sunt extrem de superstițioși, speculațiile deja au
început.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....

Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”

Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”

Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?

EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri

ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?

Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei

Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!

Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile

Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO

Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris

Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024

Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen