„Italia va fi ca România: ciuca bătăilor”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Remiza Italiei cu Noua Zeelandă este o surpriză de proporții din
toate punctele de vedere. Squadra Azzurra este campioană mondială,
dar s-a izbit de un ciot, care i-a mai și dat gol.

Altădată redutabili în defensivă, elevii lui Marcello Lippi au
fost de nerecunoscut, fiind conduși încă din minutul 7! Cosmin
Contra, fost fundaș la AC Milan, a comentat pentru ProSport
situația Italiei: „E o mare surpriză. Nu mai există echipe mici și
echipe mari. Chiar dacă ești Italia și ești campioană mondială,
uite că ești aproape de eliminare. Italienii sunt în impas de la
Europenele din 2008, când au remizat și cu noi”. Vorbind despre
eșecurile echipelor importante la această Cupă Mondială, „Guriță”
s-a referit și la cel al Spaniei, scor 0-1 cu Elveția: „În Spania
nu s-a făcut o dramă că a pierdut meciul cu Elveția. A fost
considerat un accident. Dacă eram noi în locul lor, ne-ar fi omorât
lumea”.

Dănuț Lupu (foto), fost jucător la Brescia în anii ’90, susține
că Italia se află într-o decădere totală: „Italia a făcut gafe
copilărești, am văzut greșeala lui Cannavaro. Nu degeaba a plecat
să joace în Țările Arabe. E la final de carieră și vrea să adune
bani. Joacă pe un post greu. Dacă greșește, se vede imediat. Italia
are o generație foarte bătrână. Se duce încet-încet și nu mai vine
nimic din urmă. Va ajunge așa cum e România acum, ciuca
bătăilor”.

Uite cine
sunt egalii campionilor mondiali!

Noua Zeelandă are în lot cinci jucători amatori. Portarul James
Bannatyne și mijlocașul Andy Barron evoluează la Team Wellington,
iar mijlocașii Simon Elliott și Dave Mulligan nici măcar nu au
echipă! Fundașul Ivan Vicelich s-a întors de curând în Noua
Zeelandă, la Auckland City, unde este mai mult antrenor. El se
lăsase de fotbal, dar a fost convins de Ricki Herbert să ajute
naționala. De la echipa care a remizat cu Italia, cel mai bine
cotat pare a fi fundașul Ryan Nilsen, de la Blackburn Rovers
(Premier League). Majoritatea joacă în campionatul Australiei, în
liga a doua engleză sau în SUA.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup