Germania, aproape de a 11-a medalie!** „Un meci care nu ne consolează” Bild: ‘Azi e finala noastră’

Germania, aproape de a 11-a medalie!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Germania lui Low este în fața celei de-a 11-a medalii la
Mondiale: Record absolut în lume! Mannschaft a strans 3 Cupe, patru
locuri doi și trei medalii de bronz. Nemții au jucat 11 semifinale
de Mondiale, dar au ratat a opta finală. Klose visează la al 15-lea
gol, prin care ar bate recordul lui Ronaldo, în timp ce
sud-americanii își pun toate speranțele în Forlan, dar și în
revenirea lui Suarez.

„Diego Forlan este pregătit, însă asta nu înseamnă că va juca
pentru a marca și pentru clasamentul celor mai buni marcatori”, a
spus Tabarez. Forlan are patru goluri la acest turneu final, fiind
la egalitate cu neamtul Klose, dar in spatele lui David
Villa.

„Germania este un adversar minunat, are o istorie la Cupa Mondială,
fiind de trei ori campioană mondială. Este motivant să întâlnești o
astfel de echipă, însă nu va fi imposibil să câștigăm. Ne dorim să
câștigăm acest meci cu orice preț, este un proiect colectiv”, aspus
Tabarez.

Tabarez nu se teme de prezicerile caracatiței
Paul

„Nu sunt superstițios, va fi un element în plus de motivație. Dacă
vom câștiga, asta va însemna că în fotbal nimic nu este
imposibil”.

Uruguayenii: „Plecam
acasă cu fruntea sus”

„Uruguayul a câștigat pe străzi, deși a rămas fără finală”, a
titrat cotidianul El Pais, care menționează că uruguayenii le sunt
recunoscători jucătorilor naționalei pentru modul în care s-au
prezentat la CM. „Cu fruntea sus. Naționala și-a vândut scump
pielea și speranța de a ajunge în finala Cupei Mondiale”, scrie El
Pais, calificând naționala Uruguayului drept „incredibilă”.

„Nimic de reproșat: doar un «Mulțumim» cu mândrie” este titlul unui
articol apărut în cotidianul La Republica. „Sâmbătă vom juca pentru
un loc pe podium pentru America Latină. Guvernul și federația
uruguayană pregătesc o primire fastuoasă pentru marți, când vine
naționala. Uruguayul a pierdut cu fruntea sus. Echipa lui Tabarez a
pierdut, cu scorul de 2-3, dar a avut în ultimele minute
posibilitatea de a egala”, adaugă jurnalul uruguayan.

Duraznodigital.com.uy notează, de asemenea, că naționala
Uruguayului „și-a vândut scump pielea”, în timp ce El Observador
scrie că uruguayenii ar fi meritat să ajungă în finală: „Un gol din
ofsaid și trei minute de lipsă de control au făcut echipa lui
Tavarez să rateze calificarea. Pe finalul meciului, uruguayenii au
căutat un miracol, dar era târziu”.

„Uruguay va rămâne în istorie fără să fie campioană”, a titrat El
Este. „Fără realizările trecutului, dar cu aceeași dăruire, o
echipă de 23 de fotbaliști a făcut mândră întreaga națiune și a dus
fotbalul din această țară în locul pe care îl merită. De aceea
această echipă va rămâne în istorie”, precizează jurnalul din
Uruguay.

„Un meci care nu ne consolează„, scriu azi cei de
la espectador.com

Nemții pregătesc deja Mondialul din Brazilia!

„Avem multe argumente sa ne batem pentru locul trei! Klose
poate deveni golgheterul absolut de la CM, putem începe campania
pentru Brazilia 2014 cu un moral bun! Trebuie să ne gândim la un
singur lucru: Putem să o mai facem o dată!
„, scriu cei de
la Bild.

„Astăzi
este finala noastră”
, mai notează germanii.

Uruguay – Germania este LIVE TEXT&VIDEO pe www.prosport.ro, azi
de la 21:30!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele