Acasa » Fotbal Extern » CM 2010 Africa de Sud » VIDEO** Umilință 3D! „Panzerele” au bombardat Argentina!

VIDEO** Umilință 3D! „Panzerele” au bombardat Argentina!

Reprezentativa Germaniei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 4-0 (1-0), selecționata Argentinei, sâmbătă, la Cape Town, într-un meci contând pentru sferturile de finală ale competiției din Africa de Sud. Golurile au fost marcate de Tomas Muller, în minutul 3, Miroslav Klose, în minutele 68 și 89, și Arne Friedrich, în minutul 74. Omul meciului a fost desemnat atacantul german Bastian Schweinsteiger. Partida a fost arbitrată de o brigadă formată din centralul Ravshan Irmatov (Uzbekistan), ajutat de asistenții Rafael Ilyasov (Uzbekistan) și Bakhadyr Kochkarov (Kîrgîzstan). Rezervă a fost Jerome Damon (Africa de Sud). Naționala Germaniei va întâlni, miercuri, în semifinalele Cupei Mondiale, reprezentativa care va învinge în sfertul de finală dintre Spania și Paragu
03 iul. 2010, 18:50, Fotbal Extern
VIDEO** Umilință 3D! "Panzerele" au bombardat Argentina!

Probabil nimeni nu s-ar fi așteptat că meciul din sferturile
Cupei Mondiale dintre Germania și Argetina să fie tranșat într-o
manieră categorică de europeni.

Partida a început furtunos și în minutul 3, Thomas Muller,
atacantul lui Bayern Munchen, a deschis scorul. Schweinsteiger,
coechipierul lui Muller de la echipa de club, a executat o lovitură
liberă, mingea este deviată de Muller și Romero s-a văzut învins
pentru prima oară în acest meci. Până la pauză meciul a avut ritm,
dar niciuna dintre echipe nu a mai avut ocazii clare de a
marca.

Începutul reprizei a doua aparține Argentinei, ce părea că a ieșit
mai motivată de la cabine. În minutul 67 Germania scapă pe
contraaatac, Podolski centrează perfect pentru Klose, care, aflat
în fața porții marchează golul doi al nemților. Argentina a
resimțit din plin șocul. Messi a fost inexistent pe teren,
nereușind nicio acțiune periculoasă tot meciul.

Germania a continuat să atace și în mintul 74 Arne Friedrich a
marcat golul trei al echipei sale, ducând scorul la un neverosimil
0-3! Maradona l-a trimis în teren și pe ginerele său, dar nici
acesta nu a mai putut schimba soarta meciului.

Cu moralul la pământ, argentinienii mai încasează un gol. În
minutul 89, Klose reușește „dubla” și Germania visează frumos:
titlul mondial!

Omul meciului a fost Schweinsteiger, jucător cheie în angrenajul
gândit de Lowe. A fost la originea a două goluri marcate de
Germania și a recuperat foarte multe mingi la mijlocul
terenului.

„Prestația” lui Maradona de astăzi confirmă ceea ce au spus foarte
mulți specialiști: Argentina are o echipă bună, care are mari
probleme cu echipele bine așezate, din cauza băncii tehnice ce nu
reușește să pună în valoare capacitățile tehnice ale
jucătorilor.

Partida a fost arbitrată de o brigadă formată din centralul
Ravshan Irmatov (Uzbekistan), ajutat de asistenții Rafael Ilyasov
(Uzbekistan) și Bakhadyr Kochkarov (Kîrgîzstan). Rezervă a fost
Jerome Damon (Africa de Sud).

Naționala Germaniei va întâlni, miercuri, în semifinalele Cupei
Mondiale, reprezentativa care va învinge în sfertul de finală
dintre Spania și Paraguay.

Echipele de
start:

Argentina
4-3-3: Romero – Otamendi, Demichelis, Burdisso,
Heinze – Maxi Rodriguez, Mascherano, Di Maria – Tevez, Higuain,
Messi
Rezerve: Pozo, Andujar, C.Rodriguez, Bolatti, Veron, Garce, Samuel,
Aguero, Jonas, Palermo, Milito, Pastore

Germania
4-3-3: Neuer – Lahm, Friedrich, Mertesacher,
Boateng – Khedira, Ozil, Schweinsteiger – Podolski, Klose,
Muller
Rezerve: Wiese, Butt, Jansen, Aogo, Tasci, Kiessling, Badsturber,
Trochowski, Kroos, Cacau, Marin, Gomez


INTRA AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE AL
MECIULUI