Acasa » Fotbal Extern » CM 2010 Africa de Sud » FIFA nu va lua măsuri disciplinare împotriva lui Domenech și David Villa

FIFA nu va lua măsuri disciplinare împotriva lui Domenech și David Villa

Comisia de disciplină a FIFA nu va iniția nicio acțiune disciplinară împotriva selecționerului Franței, Raymond Domenech, care a refuzat să strângă mâna antrenorului brazilian al Africii de Sud, Carlos Alberto Parreira, la încheierea meciului de marți, scor 1-2, din grupa A a CM. "Nu vrem să speculăm privind un potențial caz, nu va fi deschisă nicio acțiune diciplinară împotriva lui Domenech", a precizat purtătorul de cuvânt al FIFA, Pekka Odriozola. Imediat după fluierul final, brazilianul s-a îndreptat spre banca franceză - cele două echipe fiind eliminate după victoria Africii de Sud, scor 2-1 - și i-a întins mâna lui Domenech, însă acesta a refuzat și a oferit o explicație ce nu a putut fi auzită de camerele de televiziune. Parreira a declarat că Domenech a refuzat să-i strângă mâna, deoarece a vorbit de rău echipa Franței după ce obținuse calificarea la Cupa Mondială. "Eu nu-mi amintesc să fi vorbit ceva de rău. Asta mi-au spus însă secunzii mei", a adăugat Parreira. De asemenea, potrivit cotidianului Marca, Pekka Odriozola a precizat, miercuri, că FIFA nu va lua nicio o măsură nici împotriva jucătorului echipei Spaniei, David Villa, care l-a faultat pe Emilio Izaguirre (Honduras) în meciul de luni dintre cele două formații, fault ce nu a fost însă observat de arbitrul întâlnirii, japonezul Yuichi Nishimura.
FIFA nu va lua măsuri disciplinare împotriva lui Domenech și David Villa

Comisia de disciplină a FIFA nu va iniția nicio acțiune
disciplinară împotriva selecționerului Franței, Raymond Domenech,
care a refuzat să strângă mâna antrenorului brazilian al Africii de
Sud, Carlos Alberto Parreira, la încheierea meciului de marți, scor
1-2, din grupa A a CM.

„Nu vrem să speculăm privind un potențial caz, nu va fi
deschisă nicio acțiune diciplinară împotriva lui
Domenech”,
a precizat purtătorul de cuvânt al FIFA, Pekka
Odriozola.

Imediat după fluierul final, brazilianul s-a îndreptat spre banca
franceză – cele două echipe fiind eliminate după victoria Africii
de Sud, scor 2-1 – și i-a întins mâna lui Domenech, însă acesta a
refuzat și a oferit o explicație ce nu a putut fi auzită de
camerele de televiziune.

Parreira a declarat că Domenech a refuzat să-i strângă mâna,
deoarece a vorbit de rău echipa Franței după ce obținuse
calificarea la Cupa Mondială. „Eu nu-mi amintesc să fi vorbit ceva
de rău. Asta mi-au spus însă secunzii mei”, a adăugat
Parreira.

De asemenea, potrivit cotidianului Marca, Pekka Odriozola a
precizat, miercuri, că FIFA nu va lua nicio o măsură nici împotriva
jucătorului echipei Spaniei, David Villa, care l-a faultat pe
Emilio Izaguirre (Honduras) în meciul de luni dintre cele două
formații, fault ce nu a fost însă observat de arbitrul întâlnirii,
japonezul Yuichi Nishimura.

„Comisia de disciplină a decis că nu se justifică
deschiderea unei acțiuni disciplinare împotriva lui David Villa,
după ce a fost examinat cazul”, a menționat oficialul FIFA, care,
întrebat care au fost criteriile ce au stat la baza acestei
decizii, a răspuns: „Pur și simplu, nu s-au găsit motive. S-a
analizat cazul și s-a decis”.

În meciul respectiv, David Villa a fost marcatorul golurilor
victoriei echipei Spaniei (2-0), iar, în minutul 62, atacantul
spaniol a ratat un penalti.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]