Alunecă spre Cupa Mondială!** Olanda ’74

Alunecă spre Cupa Mondială!** Olanda '74
  • Publicat:
  • Actualizat:

Olanda, care nu fusese niciodată prezentă la un turneu final
după cel de-al doilea război mondial, a fost poate cea mai frumoasă
echipă de la Mondialul german din 1974.

Antrenorul Rinus Michels introdusese sistemul de joc numit fotbal
total, care presupunea o mișcare continuă în teren între jucători,
cel aflat în posesia balonului fiind suplinit pe locul său de un
coechipier și așa mai departe. Cunoscută sub numele de „Portocala
Mecanică” datorită culorii tricourilor orange, trupa lui Rinus
Michels nu numai că nu a fost stoarsă decât în finală, dar a
executat fără drept de apel cele două ambasadoare cu nume grele din
America de Sud, Argentina și Brazilia. Iar omul care a încântat pur
și simplu prin tot ce a făcut a fost vedeta lui Ajax, Johan Cruyff
(foto, în dreapta). Este greu să definești exact rolul jucat de
Cruyff în sistemul lui Michels, pentru că talentul său uriaș i-a
dat voie să penduleze pe întreg terenul, el desenând jocul
echipei.

Gol după 13 pase consecutive

Cruyff lucrase mai întâi la fantastica echipă a Ajaxului din anii
70 cu regretatul Ștefan Kovacs, iar apoi cu viitorul selecționer
Rinus Michels. Cruyff rămâne și prin alt detaliu, mai puțin
cunoscut, în istoria fotbalului olandez, el fiind primul jucător
internațional batav care a văzut cartonașul roșu, într-un amical cu
Cehoslovacia. La Mondialul german, Cruyff a marcat două din cele
patru goluri cu Argentina și „a găurit” inclusiv poarta Braziliei.
Finala cu RFG, câștigată de gazde cu 2-1, va rămâne și ea în
istorie printr-un amănunt cu greu egalabil vreodată. Olanda a
deschis scorul în minutul 2, din penalty, gol Cruyff, dar după ce
portocaliii au reușit nu mai puțin de 13 pase de la lovitura de
start a jocului fără ca adversarii să fi atins mingea. Cruyff a
câștigat de trei ori „Balonul de Aur”, la fel ca Michel Platini și
Marco van Basten, și a fost desemnat în 1999 drept cel mai bun
jucător european al secolului al XX-lea.

Cum participi?

Urmărește poveștile publicate zilnic (de luni până sâmbătă) în
ProSport, în perioada 3 mai – 29 mai, cumpără un produs Gillette
Blue 3 și votează săptămânal cea mai impresionantă poveste,
trimițând un SMS cu numărul de pe fotografie și datele personale
(nume, prenume și număr de telefon) la 1813* sau prin e-mail la
[email protected]. Pentru a intra în posesia premiilor, este
necesară dovada achiziției unui produs Gillette Blue 3 în săptămâna
în care te înscrii în concurs.

Ce câștigi?

Săptămânal, 10 cititori ProSport care au ales cea mai votată
poveste a săptămânii respective vor câștiga, prin tragere la sorți,
un set Gillette Personal Care. La sfârșitul celor 4 săptămâni,
dintre toți participanții se va alege, prin tragere la sorți, 1
câștigător al marelui premiu: o excursie pentru două persoane la
finala Campionatului Mondial de Fotbal**. Regulamentul promoției
este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant pe
www.prosport.ro sau la numărul de telefon: 031.825.73.49 (tarif
normal).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci Ion Creangă
Cât a costat sicriul lui Costel Corduneanu? ”Stăpânul Moldovei”, înmormântare cu fast în cimitirul unde își doarme somnul de veci…
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen