Acasa » Fotbal Extern » CM 2010 Africa de Sud » Africa de Sud vrea să vândă peste 3 milioane de bilete la CM

Africa de Sud vrea să vândă peste 3 milioane de bilete la CM

Africa de Sud speră să devină a doua țară organizatoare a unui turneu final de Cupă Mondială ca număr de bilete vândute, după SUA (1994), a anunțat, marți, șeful Comitetului local de organizare (LOC), Danny Jordaan. "Pentru primele 32 de meciuri am vândut 1,5 milioane de bilete și au mai rămas 32 de partide. Probabil, vom depăși trei milioane de bilete vândute și am fi, astfel, a doua țară la acest capitol, după SUA", a spus Jordaan, într-o conferință de presă. Primele patru zile de competiție au atras cu 5.000 de spectatori mai mulți decât la primele patru din precedenta ediția, Germania 2006, iar stadioanele sud-africane au fost pline la 28 dintre cele 32 de meciuri jucate, conform șefului LOC. Cu câteva ore înaintea meciului decisiv din grupa A, Franța-Africa de Sud (marți, ora 17.00 - ora României), Jordaan și-a manifestat suportul față de reprezentativa țării sale: "Sperăm ca «Bafana Bafana» să ne aducă rezultatul așteptat de întreaga națiune. Dar cred că sud-africanii se bucură de competiția în sine mai mult decât de propria lor echipă". Aflată ultima în clasamentul grupei A, reprezentativa Africii de Sud are șanse de calificare în optimile de finală dacă învinge Franța la o diferență mare de goluri și, în același timp, meciul Mexic-Uruguay nu se termină la egalitate.
22 iun. 2010, 14:57, Fotbal Extern
Africa de Sud vrea să vândă peste 3 milioane de bilete la CM

Africa de Sud speră să devină a doua țară organizatoare a unui
turneu final de Cupă Mondială ca număr de bilete vândute, după SUA
(1994), a anunțat, marți, șeful Comitetului local de organizare
(LOC), Danny Jordaan.

„Pentru primele 32 de meciuri am vândut 1,5 milioane de
bilete și au mai rămas 32 de partide. Probabil, vom depăși trei
milioane de bilete vândute și am fi, astfel, a doua țară la acest
capitol, după SUA”,
a spus Jordaan, într-o conferință de
presă.

Primele patru zile de competiție au atras cu 5.000 de spectatori
mai mulți decât la primele patru din precedenta ediția, Germania
2006, iar stadioanele sud-africane au fost pline la 28 dintre cele
32 de meciuri jucate, conform șefului LOC.

Cu câteva ore înaintea meciului decisiv din grupa A, Franța-Africa
de Sud (marți, ora 17.00 – ora României), Jordaan și-a manifestat
suportul față de reprezentativa țării sale: „Sperăm ca «Bafana
Bafana» să ne aducă rezultatul așteptat de întreaga națiune. Dar
cred că sud-africanii se bucură de competiția în sine mai mult
decât de propria lor echipă”.

Aflată ultima în clasamentul grupei A, reprezentativa Africii de
Sud are șanse de calificare în optimile de finală dacă învinge
Franța la o diferență mare de goluri și, în același timp, meciul
Mexic-Uruguay nu se termină la egalitate.

Sursa: Mediafax