Inter a detonat prima bombă pe piața transferurilor, obținând semnătura unui jucător de top de la Manchester City, chiar înaintea amicalului programat în Hong Kong: nimeni altul decât John Stones (32 de ani).
Cristi Chivu s-a declarat încântat de această mutare, mai ales că avea nevoie de întăriri în defensivă. De asemenea, a vorbit despre impactul pe care îl va avea englezul asupra echipei.
Până la închiderea perioadei de mercato, pe „Giuseppe Meazza” ar mai putea ajunge un fundaș central de talie mondială. Se poartă negocieri pentru Cristian Romero, dar Tottenham solicită o sumă uriașă.
De-a lungul celor zece ani petrecuți la Manchester City, John Stones a strâns nu mai puțin de 295 de meciuri, contribuind cu 19 goluri și 9 pase decisive. Site-urile de specialitate îl evaluează în momentul de față la 12 milioane de euro, dar Inter nu a fost nevoită să plătească o sumă de transfer.
Chestionat despre starul englez, care a semnat un contract valabil până în 2028, Cristi Chivu a avut numai cuvinte de laudă. Din punctul său de vedere, compartimentul defensiv tocmai a devenit mult mai puternic.
„Sunt mulțumit de sosirea lui. Este important pentru noi din mai multe motive: calitatea, personalitatea, carisma. Ridică ștacheta în apărarea noastră”, a declarat tehnicianul român, în cadrul conferinței de presă premergătoare amicalului cu „cetățenii”.
Deși s-a arătat mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție, Chivu a lăsat de înțeles că am mai putea asista la transferuri în perioada următoare. Cu atât mai mult în cazul în care se va ivi o oportunitate de nerefuzat.
„În acest moment, ne bucurăm de cine avem aici, așteptându-i pe cei care se întorc din vacanța de după Campionatul Mondial, apoi vom avea încă o lună la dispoziție pentru transferuri. Echipa este competitivă, dar avem întotdeauna nevoie de jucători de top, care să ne ajute să facem saltul calitativ și să rămânem în pas cu ambițiile acestui club.
Este nevoie de răbdare. Cer un nivel mai ridicat de performanță. Ne plac cu siguranță jucătorii care aduc entuziasm și care vor să facă parte din acest grup minunat. Vom evalua oportunitățile”, a mai spus antrenorul campioanei en-titre a Italiei.
În eventualitatea despărțirii de Benjamin Pavard, conducerea ar urma să accelereze tratativele pentru Cristian Romero. Totodată, la mijlocul terenului și-ar putea face apariția Curtis Jones, în condițiile în care a intrat în ultimul an de contract cu Liverpool.