Acasa » Fotbal Extern » Ce nebunie! Au propus construirea unui stadion nou, în subteran, de peste 75.000 de locuri, pe care să joace marile rivale. Imaginile cu arena de 1.5 miliarde de euro sunt revoluționare

Ce nebunie! Au propus construirea unui stadion nou, în subteran, de peste 75.000 de locuri, pe care să joace marile rivale. Imaginile cu arena de 1.5 miliarde de euro sunt revoluționare

Ce nebunie! Au propus construirea unui stadion nou, în subteran, de peste 75.000 de locuri, pe care să joace marile rivale. Imaginile cu arena de 1.5 miliarde de euro sunt revoluționare
San Siro. FOTO: Profimedoa 13.04.2025

Un proiect revoluționar a fost propus pentru noul stadion din zona San Siro, iar acesta pare să fie agreat atât de AC Milan, cât și de Inter Milano.

Ideea acestui proiect, unul subteran, îi aparține lui Davide Bruno, arhitectul și fondatorul studioului ION Fund, care a prezentat „masterplan San Siro Park and Stadium” la evenimentul Il Foglio din San Siro, notează Calcio E Finanza.

În urmă cu mai mulți ani, AC Milan și Inter s-au înțeles cu privire la demolarea vechiului stadion, comun, inaugurat în 1926. De-a lungul timpului au fost analizate și variantele de a se construi un nou stadion în San Donato sau la Rozzano, două localități aflate la aproximativ 12 km distanță de Milano, însă nu s-a concretizat niciuna dintre acestea.

Stadion revoluționar în locul celebrului San Siro

La evenimentul menționat au fost prezenți Beppe Marotta și Paolo Scaroni, reprezentanții celor două cluburi din Milano, cărora li s-a propus un design nou și unic.

„O idee revoluționară care ar vedea stadionul San Siro într-o formă subterană, instalația ar dispărea. Fanii ar deveni furioși, din cauza lipsei unui proces de spectacularizare, dar avem o obligație față de planetă, țară și Milano: să vedem un sistem subteran care restaurează și face ca lumea naturii să prevaleze.

Vorbim despre 20 de mii de copaci, 500 de mii de flori, 7 km de pante și căi pietonale care ar vedea restaurarea unui loc în care San Siro ar putea avea aceleași caracteristici de confort”, a declarat Davide Bruno, citat de presa din Italia.

Proiectul ar urma să coste 1.5 miliarde de euro, iar capacitatea va fi de peste 75.000 de locuri, conform documentelor analizate de cei de la Calcio E Finanze.

În ceea ce privește termenul de realizare al viitorului stadion, acesta este estimat la 4-5 ani, potrivit Milano Finanza.

Avantajele și dezavantajele noului proiect din Milano

Noul stadion, care este varianta „răsturnată” în subteran, va avea elemente noi, revoluționare. Astfel, stadionul va dispune de:

  • Rampă de acces pietonal care va permite accesul în „inelul comercial” presărat cu patru piețe subterane
  • Piață subterană care acționează ca o ieșire pentru fluxuri înainte de a accesa stadionul propriu-zis
  • Recepție și restaurante, precum și o parte muzeală
  • Zona de adăpost a terenurilor verzi
  • Zonă de adăpost pentru evenimente
  • Parcare cu mai multe etaje, care deservește stadionul cu intrări diferite, astfel încât să fie eviate blocajele de trafic
  • Legătura cu metroul pentru a facilita accesul la stadion și a celor care vor să vină fără mașină
  • Inel comercial care înconjoară întregul stadion și permite inserția de diverse afaceri de merchandising și de prodse alimentare și băuturi
  • Boutique-hotel, adică apartamente cu vedere directă spre terenul de joc, cu un restaurant în interior, dar care este accesibil și din exterior.

Un astfel de proiect ar putea fi pe placul ecologiștior, care s-au luptat împotriva stadionului de la San Siro încă de la început. Unul dintre avantajele importante ar fi zona verde, dar și limitarea zgomotului specific unui stadion de o asemenea amploare.

Pe de altă parte, presa italiană susține că acest proiect ar putea fi unul nefezabil, având în vedere costul uriaș la care se ajunge.

Inter și AC Milan, eternele rivale

Inter Milano și AC Milan sunt două dintre cele mai titrate echipe din Serie A. Inter Milano are 20 de trofee de campioană, ultimul câștigat în sezonul 2023-2024, iar AC Milan, cu 19 titluri, a câștigat cel mai recent titlu în sezonul 2021-2022.

În acest an, AC Milan a reușit o revenire spectaculoasă în derby-ul cu Inter Milano și a cucerit Supercupa Italiei.

În clasamentul la zi din Serie A, Inter se află pe primul loc, cu 71 de puncte, în timp ce AC Milan este pe locul 9, cu 51 de puncte.