Acasa » Fotbal Extern » Campionatul Mondial al Cluburilor » Câștigătorul Ligii Campionilor a pus sare pe rana lui Cristi Chivu, după Inter – Fluminense 0-2: „Le dedic victoria fanilor lui AC Milan”

Câștigătorul Ligii Campionilor a pus sare pe rana lui Cristi Chivu, după Inter – Fluminense 0-2: „Le dedic victoria fanilor lui AC Milan”

Câștigătorul Ligii Campionilor a pus sare pe rana lui Cristi Chivu, după Inter - Fluminense 0-2: „Le dedic victoria fanilor lui AC Milan”
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 1 iulie 2025

Thiago Silva (40 de ani), câștigătorul Ligii Campionilor din 2021, cu Chelsea, a pus sare pe rana lui Cristi Chivu (44), după duelul Inter – Fluminense 0-2, care a consemnat eliminarea „nerazzurrilor” de la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Experimentatul fundaș central a fost integralist în tabăra brazilienilor, iar la capătul celor 90 de minute a făcut trimitere la trecutul său milanez.

Thiago Silva le-a dedicat victoria fanilor lui AC Milan, după Inter – Fluminense 0-2

Luni seară, 30 iunie 2025, Inter și Fluminense s-au duelat în optimile de finală de la Campionatul Mondial al Cluburilor, iar brazilienii au fost cei care au izbutit să își adjudece victoria, 2-0.

Tabela s-a modificat pentru prima oară în minutul 3, mulțumită unui gol înscris de veteranul German Cano (37 de ani), după care, scorul final a fost stabilit de Hercules (24), în prelungirile meciului, minutul 90+3 mai exact.

La confruntarea Inter – Fluminense 0-2, pe teren s-a aflat și Thiago Silva, ajuns la vârsta de 40 de ani, fundaș central care a cucerit Liga Campionilor în 2021, cu Chelsea.

Silva a fost integralist în duelul din optimi, iar la capătul celor 90 de minute a amintit de trecutul său milanez. În intervalul 2009 – 2012, Thiago Silva a reprezentat-o pe AC Milan, la care a ajuns chiar de la actuala sa echipă, Fluminense.

E un rezultat foarte important pentru noi. Nu a fost ușor, Inter a ajuns în finala Ligii Campionilor acum mai puțin de o lună. Trebuie să luptăm pentru fiecare minge, toți împreună. Astăzi, în defensivă, am fost foarte solizi. Sunt sigur că fanii lui AC Milan au apreciat această victorie. Le dedic și lor victoria, m-am gândit la ei tot meciul”, a declarat Thiago Silva, potrivit TuttoMercatoWeb.com.

AC Milan a fost rampa de lansare a lui Thiago Silva

După prestațiile bune pe care le-a bifat în tricoul lui AC Milan, Thiago Silva a prins, în iulie 2012, un transfer la Paris Saint-Germain, pentru suma de 42.000.000 de euro.

A rămas pe Parc des Princes până în august 2020, după care a ajuns la Chelsea, pe care a reprezentat-o cu succes timp de alte patru sezoane.

Din iulie 2024, Thiago Silva se află sub contract cu Fluminense, iar actuala sa înțelegere mai este valabilă până la data de 30 iunie 2026. Pe 22 septembrie 2025, Silva va împlini 41 de ani.

Au fost competitivi. Cu toții avem o dorință nebună de a câștiga și de a face tot ce ne stă în putință pentru a atinge obiectivul. Vreau să plec și cu ceva pozitiv din acest turneu, cum ar fi toți tinerii care au venit aici și au dat tot ce au avut mai bun. Trebuie să privim paharul ca fiind pe jumătate plin”, Cristi Chivu, printre altele, după înfrângerea cu Fluminense.