Yaya Toure îl acuză pe Guardiola de rasism! Declarații incredibile ale ivorianului: „Credeți că se întâmpla la fel dacă era vorba de Iniesta? A făcut tot posibilul să mă saboteze”

Yaya Toure îl acuză pe Guardiola de rasism! Declarații incredibile ale ivorianului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Yaya Toure (35 de ani) e unul dintre cei mai apreciați mijlocași box-to-box din lume, dar Guardiola nu a dorit să-l păstreze pe ivorian la Manchester, astfel că veteranul va deveni liber de contract în această vară. Într-un interviu acordat reviste France Football, Yaya Toure l-a acuzat de rasism pe antrenorul iberic.

„A fost nemilos cu mine. Credeți că s-ar fi întâmplat la fel dacă era vorba de Iniesta? M-am întrebat dacă nu cumva era din cauza culorii mele. Nu sunt singurul. Și alți jucători ai Barcelonei se întreabă același lucru. Am încercat să-l înțeleg și să întreb și alți antrenori despre situația mea. Atunci când am realizat că eram la fel de bun sau chiar mai bun atât la antrenamente, cât și în meciuri, în comparație cu alți jucători mai tineri, am înțeles că nu era vorba despre o problemă fizică.

Nu știu de ce, dar am impresia că Guardiola e gelos, astfel că m-a considerat un rival. Am impresia că Pep a făcut tot posibilul să-mi saboteze ultimul an la City. E prea mic. Nu va admite niciodată că nu îi plac jucătorii africani”, a spus Yaya Toure, conform sursei citate.

Yaya Toure a ajuns în 2010 la Manchester, fiind achiziționat de la FC Barcelona. În cei opt ani petrecuți în Regat, ivorianul a adunat 316 meciuri, în care a marcat 79 de goluri și a oferit 50 de assisturi. În sezonul recent încheiat, Toure a evoluat în numai 17 partide. În Anglia există zvonuri conform cărora Everton și Wolverhampton Wanderers s-ar lupta pentru semnătura lui Yaya.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen