Wenger, impresionat de un dublu refuz! Cine este jucătorul care a stârnit admirația managerului

  • Publicat:
  • Actualizat:

Arsene Wenger și-ar fi dorit ca în această iarnă să dea o lovitură pe piața transferurilor prin aducerea francezului Yoann Gourcuff, de la Lyon, însă în cele din urmă semnele indică faptul că mutarea nu va mai avea loc. Impresarul jucătorului, Didier Poulmaire, a dezvăluit că acesta a refuzat două oferte, pentru că își dorește foarte mult să îmcheie sezonul sub comanda lui Remi Garde.

„El a decis să stea pe loc, deși a avut două propuneri de transfer. Pe viitor ne vom uita la proiectul sportiv, asta va prima, este foarte important pentru Yoann”, a spus Poulmaire, care a dezvăluit și că Wenger l-a admirat pe Gourcuff pentru decizia sa. Managerul francez s-ar fi confesat apropiaților că apreciază devotamentul de care dă dovadă mijlocașul, iar în vară va da  din nou un asalt pentru a obține semnătura fotbalistului.

Yoann Gourcuff a adunat 13 prezențe în tricoul lui Lyon în sezonul actual, în care a marcat 3 goluri și a bifat 5 assisturi. El este legat prin contract de gruparea franceză până în 2015.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog

Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”

Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei

Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?

ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional

S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România

Pericol total în TRANSILVANIA. Este vestea momentului pentru cei care locuiesc în Ardeal

Ce au descoperit anchetatorii la reconstituire, în cazul crimei de pe A1? Avocatul afaceristului dă vina pe stres

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

TOP cele mai ieftine SUV-uri (RABLA 2024). Modelul SURPRIZĂ pe care toți românii îl caută

Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă