Wenger e de vină, tot el s-o rezolve!** Un fost elev îi prezice dezastrul: „Arsenal va muri dacă va mai face astfel de erori!” Ce îi reproșează

Vânzările din această vară ale starurilor Samir Nasri și cesc Fabregas sunt tot mai des imputate managerului lui Arsenal, Arsene Wenger, ca fiind principala cauză pentru rezultatele slabe ale echipei în acest start de sezon. Emmanuel Petit, campion mondial cu naționala Franței și fost elev al lui Wenger, îngroașă și el rândurile celor care îl critică pe tehnician, însă își exprimă încrederea că astfel de greșeli nu vor fi repetate. "Înfrângerea din finala Cupei Ligii a fost devastatoare pentru Arsenal. Clubul traversează o perioadă de tranziție și se află la o răscruce de drumuri, atât din punct de vedere sportiv, cât și economic. Însă, dacă vor continua să vândă jucători importanți, atunci vor muri! Pot să înțeleg logica economică a clubului, dar a-i lăsa să plece pe Nasri și Fabregas înseamnă un dezastru. Arsenal nu își permite să piardă astfel de jucători, pentru că așa demonstrează că nu au nicio ambiție pe viitor. Cu toate acestea, Arsenal are în continuare o echipă puternică, însă care e măcinată de aceste accidentări dese ale jucătorilor. Eu am încredere în Wenger și sper că și fotbaliștii lui Arsenal sunt de aceeași părere cu mine. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca Arsene Wenger să plece" a spus Petit în L'Equipe.
Wenger e de vină, tot el s-o rezolve!** Un fost elev îi prezice dezastrul: "Arsenal va muri dacă va mai face astfel de erori!" Ce îi reproșează

Vânzările din această vară ale starurilor Samir Nasri și cesc Fabregas sunt tot mai des imputate managerului lui Arsenal, Arsene Wenger, ca fiind principala cauză pentru rezultatele slabe ale echipei în acest start de sezon. Emmanuel Petit, campion mondial cu naționala Franței și fost elev al lui Wenger, îngroașă și el rândurile celor care îl critică pe tehnician, însă își exprimă încrederea că astfel de greșeli nu vor fi repetate.

„Înfrângerea din finala Cupei Ligii a fost devastatoare pentru Arsenal. Clubul traversează o perioadă de tranziție și se află la o răscruce de drumuri, atât din punct de vedere sportiv, cât și economic. Însă, dacă vor continua să vândă jucători importanți, atunci vor muri! Pot să înțeleg logica economică a clubului, dar a-i lăsa să plece pe Nasri și Fabregas înseamnă un dezastru. Arsenal nu își permite să piardă astfel de jucători, pentru că așa demonstrează că nu au nicio ambiție pe viitor.

Cu toate acestea, Arsenal are în continuare o echipă puternică, însă care e măcinată de aceste accidentări dese ale jucătorilor. Eu am încredere în Wenger și sper că și fotbaliștii lui Arsenal sunt de aceeași părere cu mine. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca Arsene Wenger să plece” a spus Petit în L’Equipe.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]