VIDEO Și Barça a fost furată de arbitri!** Faza care i-a aruncat pe catalani la 6 puncte în spatele Realului

Barcelona a pierdut primul meci din acest sezon în campionat, eșecul cu Getafe din deplasare permițându-le celor de la Real să se distanțeze la 6 puncte.
VIDEO Și Barça a fost furată de arbitri!** Faza care i-a aruncat pe catalani la 6 puncte în spatele Realului

Barcelona a pierdut primul meci din acest sezon în campionat, eșecul cu Getafe din deplasare permițându-le celor de la Real să se distanțeze la 6 puncte.

Înfrângerea „extratereștrilor” putea fi anulată de faza din minutul 90+1, fază la care elevii lui Pep Guardiola au reușit să înscrie, dar arbitrii au anulat golul. Messi i-a pasat lui Keita, acesta din urmă i-a întors serviciul, iar argentinianul a înscris, însă arbitrii au considerat că Seydou Keita s-a aflat în off-side. Reluările au arătat că poziția lui Keita a fost una regulamentară, iar golul a fost anulat greșit.

VEZI AICI FAZA DIN MINUTUL 91, FAZA LA CARE ARBITRII AU ANULAT GOLUL BARCELONEI

„Din fericire, nu se dă acordă niciun trofeu în acest moment”,
a declarat Dani Alves pentru as.com. „Mai rămân multe meciuri de jucat, iar noi vom rămâne confidenți filosofiei noastre de joc. Sunt mulți care o văd deja pe Real campioană și sărbătoresc, dar faptul că suntem la 6 puncte în spatele lor reprezintă o provocare și mai mare pentru noi. Dacă vom pierde în ‘El Clasico’, ar fi nouă puncte distanță între noi, dar asta nu se va întâmpla”, a mai adăugat fundașul catalanilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]