VIDEO | Gest emoționant al lui Villarreal. Spaniolii i-au îndeplinit visul unui copil de 13 ani, grav bolnav

Redactor:
Bitescu Wili
VIDEO | Gest emoționant al lui Villarreal. Spaniolii i-au îndeplinit visul unui copil de 13 ani, grav bolnav
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fotbalul face ca visele să devină realitate. Un copil de 13 ani, grav bolnav, internat într-un spital, i-a mărturisit unei asistente medicale că are o mare dorință: aceea de a juca un meci pentru echipa sa favorită, Villarreal.

După ce au aflat de povestea tristă a copilului, oficialii lui Villarreal au decis să îi îndeplinească dorința. Ocazia s-a ivit la meciul amical Villarreal – Celtic, scor 5-2, ce a avut loc în urmă cu câteva zile.

Gohan, numele băiatului, a avut parte de tratamentul cuvenit unui jucător obișnuit: s-a schimbat în vestiar, a participat la încălzire și apoi a fost introdus titular, purtând un tricou inscripționat cu numele său. Gohan, care nu mai are nicio șansă de a se face bine pentru că boala are un ritm galopant, a deschis scorul la prima fază a meciului, apoi a fost schimbat în apaluzele tuturor spectatorilor, apoi a urmărit restul meciului de pe banca de rezerve.

Toate încasările de la acest meci vor fi donate unui centru medical care se ocupă cu cercetarea cancerului.

Ajax a făcut un gest identic
În luna decembrie a anului trecut, olandezii de la Ajax Amsterdam au făcut un gest indentic pentru un copil de 8 ani. Zieke Jay-Jay suferă de o afecțiune rară, iar dorința sa cea mai mare e de a juca pentru Ajax Amsterdam. „Lăncierii” i-au îndeplinit acest vis și l-au „transferat” cu tot fastul: i-au organizat o conferință de presă alături de antrenorul De Boer, l-au inclus în antrenamentele echipei, iar la meciul cu Breda a intrat pe teren alături de jucătorii lui Ajax și a dat startul partidei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…