VIDEO Dureroasă revenire: ** La primul meci după 2 luni, Suarez a făcut GROGGY un adversar. Imagine ȘOC pe Anfield!

VIDEO Dureroasă revenire: ** La primul meci după 2 luni, Suarez a făcut GROGGY un adversar. Imagine ȘOC pe Anfield!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Liverpool și Tottenham au încheiat la egalitate (0-0) în ultimul meci al etapei a 24-a din Premier League. Partida a fost marcată de două evenimente importante, ambele nefaste pentru oaspeți, care își văd speranțele la titlu serios afectate după remiza de pe „Anfield”.

Mai întâi, antrenorul Harry Redknapp nu a putut ajunge la meci, din cauza anulării unui zbor care ar fi trebuit să-l aducă înapoi după vizita făcută la Tribunalul din Londra, unde este învinuit într-un proces de evaziune fiscală. Tehnicianul, creditat până de curând cu șanse mări la preluarea Angliei după Euro 2012, riscă acum pedeapsa cu închisoarea!

POLEMICA ZILEI: ATAC SAU GHINION?

Apoi, la Liverpool a revenit golgheterul uruguayan Luis Suarez (26 de ani), care și-a ispășit suspendarea de 8 etape, dictată pentru comportament rasist la adresa lui Patrice Evra. Deși nu a marcat, sudamericanul a fost implicat în cea mai controversată fază a partidei!

În minutul 70, un voleu ratat s-a transformat într-un atac de kung-fu la mijloca
șul advers Scott Parker, care s-a prăbușit la pămant din cauza durerii. Deși jucătorul lui Tottenham și-a revenit după intervenția staffului medical, fanii oaspeților au susținut că lovitura lui Suarez ar fi fost intenționată.

Seria „infractiunilor’ comise de Suarez nu se oprește aici. La o altă fază surprinsă de televiziunea engleză în meciul Liverpool – Tottenham, arbitrul nu a observat cum Suarez îl lovește cu cotul în figură pe Scott Parker, același ghinionist jucător pe care Balotelli îl călcase pe cap în urmă cu o săptămână, în Manchester City – Tottenham (3-2)!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele