VIDEO | Coregrafie dedicată lui Adolf Hitler la un meci de fotbal din Africa: „O premieră înfiorătoare”

Suporterii echipei Al-Hilal Omdurman din Sudan au șocat lumea fotbalului după ce au afișat o coregrafie dedicată lui Adolf Hitler, în timpul ultimului meci de campionat.
VIDEO | Coregrafie dedicată lui Adolf Hitler la un meci de fotbal din Africa: "O premieră înfiorătoare"

Suporterii echipei Al-Hilal Omdurman din Sudan au șocat lumea fotbalului după ce au afișat o coregrafie dedicată lui Adolf Hitler, în timpul ultimului meci de campionat.

La tribuna a II-a a fost arborată o pânză pe care se află chipul lui Hitler, iar în lateral au fost ridicate două bannere pe care scria „Holocaust”. Organizația „Fotbalul împotriva rasismului” (FARE), s-a sesizat după ce imaginea a devenit virală. „FARE investighează un eveniment șocant de la un meci de campionat din Sudan, din acest weekend. Suporterii lui Al-Hilal Omdurman au afișat un banner cu un portretul lui Hitler și cuvintele „holocaust”. O premieră înfiorătoare pentru fotbalul din Africa”, au anunțat reprezentanții FARE. Clubul Al-Hilal Omdurman este cel mai titrat din Sudan, cu 22 de titluri la activ.

Adolf Hitler a fost pus sub acuzare și clasat drept criminal de război de către aliați, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, chiar înainte de moartea sa. „Holocaust” este termenul folosit pentru a descrie genocidul ordonat de Hitler în anii ’40. Conducătorul Germaniei a ordonat uciderea a șase milioane de evrei.

Conform unui articol semnat de jurnalistul belgian Jean-Paul Mulders și publicat în revista Knack, Hitler a avut strămoși evrei și nord-africani. Dezvăluirea se bazează pe rezultatul testelor ADN efectuate pe 39 de rude îndepărtate ale dictatorului nazist, teste conduse de către istoricul Marc Vermeeren. Sudanul se situează în Africa Nordică.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]