VIDEO Cât de repede îți poți spune rugăciunea?** O echipă din Turcia, la un pas de tragedie: un tren le-a lovit autocarul

Autor: Năstăilă Valentin Publicat: 10 Feb. 2012, 09:56 Actualizat: 10 Feb. 2012, 17:11 Campionate Externe

Momentele de groază prin care au trecut cei de la Oțelul Galați în această săptămână pot fi considerate drept un „sejur de vis” pe lângă întâmplarea prin care au trecut fotbaliștii grupării turce Samsunspor.

Jucătorii turci au văzut moartea cu ochii, la propriu, după ce șoferul autocarului echipei a forțat trecerea la nivel cu calea ferată, iar trenul a lovit în plin autobuzul echipei. În mod miraculos niciun jucător nu a plătit cu viața în urma inconștienței șoferului, doar Hakan Arslan și Serdar Ozkan, ambii mijlocași, au fost răniți.

Recep Terzi, șoferul autocarului, a vorbit pentru presa turcă: „Era miezul nopții. Bariera era ridicată în momentul în care am decis să trec. Am înaintat ușor, dar apoi am observat că se apropie trenul care avea luminile stinse. Am accelarat imediat, trenul a lovit partea stânga spate a autocarului și a început să ne împingă. Dacă nu l-aș fi văzut la timp, trenul ne-ar fi lovit în plin, iar consecințele ar fi fost dezastruoase”.

sursa foto: 101greatgoals.com

Autor: Năstăilă Valentin Publicat: 10 Feb. 2012, 09:56 Actualizat: 10 Feb. 2012, 17:11 Campionate Externe
Pe aceeași temă
Loto 6 din 49. Rezultatele extragerii loto 6/49 de joi, 14 noiembrie 2019

Ruptură între CTP şi Prelipceanu. Gazetarul va face emisiune cu un alt jurnalist: „Tot răul spre bine“

Anunt BOMBA inaintea Turul II al Alegerilor Prezidentiale! Dancila, la DNA!?

Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!

Anunț șoc pentru Andone: Galatasaray renunță la el! Cât va lipsi de pe teren

DOLIU imens în România! Un mare actor a murit în urmă cu puțin timp. Adio, maestre

Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc

VIDEO Şoferi loviţi de karma. Te crezi regele şoselelor? Uite aici nota de plată

ULTIMĂ ORĂ: Prima măsură anunţată de guvernul PNL este în favoarea băncilor

I-a MASAT organele genitale cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''

Catastrofă pentru români: Isărescu dă drumul la curs: Euro EXPLODAEZĂ total

Dezvăluiri şocante făcute de Gabi Tamaş. Fostul fundaş de la FCSB a comis-o şi i-a surprins pe toţi:
Dezvăluiri şocante făcute de Gabi Tamaş. Fostul fundaş de la FCSB a comis-o şi i-a surprins pe toţi: "Ce am făcut? ...
Breaking News. Adina Vălean, avizată în Comisia de specialitate din Parlamentul European

VESTEA pe care fanii o așteptau cu nerăbdare despre Michael Schumacher! Ce se întâmplă cu pilotul, la 6 ani de la accident

Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina

E stirea trista a diminetii! Din pacate, nu s-a mai putut face nimic pentru EI

A fost lansat noul model Dacia Logan Stepway! Ce preț are în România

Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea a avut parte de o SURPRIZĂ extrem de neplăcută. Cazul a ajuns la Curtea Supremă
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea ...
Noi detalii în cazul scandalului provocat de Rădulescu. Este uluitor ce a declarat „PR-ul” de la Rutieră / Onoarea agenţilor, terfelită
Noi detalii în cazul scandalului provocat de Rădulescu. Este uluitor ce a declarat „PR-ul” de la Rutieră / Onoarea ...
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului

Femeia care i-a procurat Furadan Mădălinei Manole a ajuns mare șefă la Fisc

Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta

A oprit la semafor  și a întins mâna să-și ia o CAFEA. În secunda următoare s-a dezlănțuit IADUL – VIDEO

FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!

IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!

Florin Piersic s-a dus! Artistul … anuțul a fost făcut în această noapte

Angelina Jolie a trecut peste relația cu Brad Pitt și a ieșit din nou la întâlniri