VIDEO | A marcat și apoi a murit după ce a făcut asta pe teren. Lumea fotbalului, în stare de șoc. Scene groaznice

VIDEO | A marcat și apoi a murit după ce a făcut asta pe teren. Lumea fotbalului, în stare de șoc. Scene groaznice
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Accidentare cumplită petrecută în liga a III-a din India, în timpul partidei BVT FC – Chanmari West, scor 2-3

Peter Biaksangzuala, în vârstă de 23 de ani, a murit duminică seara după ce în timpul celebrării unui gol din minutul 60, după ce a căzut în cap și și-a rupt coloana vertebrală. Deși medicii au intervenit prompt, iar primele analize păreau încurajatoare, oferindu-i acestuia șanse mari de a supraviețui accidentului, Biaksangzuala a început să-și piardă simțurile, devenind paralizat de la gât în jos, iar cinci nopți mai târziu a decedat înconjurat de familie și de suporterii echipei indiene la care evolua, Chanmari West.

Ziarele din India au dezvăluit faptul că tânărul fotbalist și-a donat ochii înainte de a muri: „Peter a fost un jucător foarte talentat, care spera să ajungă la un nivel foarte înalt. Moartea sa reprezintă pentru noi un șoc imens. Toți credeam că își va reveni”, au declarat colegii de echipă la unison. Peter Biaksangzuala va fi înmormântat marți dimineața. Este primul jucător care moare în urma celebrării unui gol, până în prezent fiind înregistrate doar accidentări ale fotbaliștilor care încearcă diferite salturi în momentul în care marchează.


Colegii de echipă ai lui Peter Biaksangzuala au intervenit prompt în momentul în care acesta nu a mai putut să se ridice de pe teren, fiind inconștient în momentul în care a fost transportat la spital



Trupul neînsuflețit al jucătorului de 23 de ani a fost dus acasă în aplauzele suporterilor, familiei și foștilor colegi. Va fi înmormântat marți dimineața

VIDEO – Vezi momentul cumplitei accidentări la minutul 2:30

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Este interzis pentru cei care stau la parter. Decizie pentru proprietarii de apartamente
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×