„Vânătorul”, vânat de „tunari”**

  • Publicat:
  • Actualizat:

Deadline-ul pentru perioada de transferuri din iarnă a intrat în
linie dreaptă iar Arsene Wenger pregătește o nouă lovitură. După ce
a reușit să îl readucă pe Sol Campbell, Arsenal este foarte aproape
de a-i înainta o ofertă și lui AC Milan, pentru Klaas Jan
Huntelaar, anunță goal.com.

Dorit și de Tottenham Hotspur, atacantul de 26 de ani pare dispus
să accepte orice ofertă din Premier League, atâta timp cât Leonardo
nu îi dă nicio șansă celui poreclit „The Hunter” la AC Milan.

Tehnicianul francez al londonezilor vrea să îi găsească un
înlocuitor pe măsură lui Robin van Persie, accidentat pentru tot
restul sezonului, iar fostul lăncier pare a fi una dintre cele bune
variante.

Acesta nu a reușit să convingă nici la Real și nici la Milan, iar
transferul la o echipă la care să joace titular este primordial
pentru vârf, care vrea neapărat să prindă un loc în lotul Olandei
pentru Campionatul Mondial.

Văzut de Louis van Gaal în urmă cu 2-3 ani drept un atacant la fel
de letal ca Van Basten, Huntelaar ar avea o nouă oportunitate să
arate că încrederea și respectul de care se bucura în perioada Ajax
nu a fost în van.

E cel mai bun jucător din lume în fața porții
adverse
„, opinia actualul tehnician al lui Bayern.

În condițiile în care transferul s-ar materializa, Huntelaar ar
avea oportunitatea să fie un demn continuator al lui Dennis
Bergkamp în atacul „tunarilor”.

76 de
goluri în 96 de partide a înscris „The Hunter” pentru Ajax.

11
goluri a înscris atacantul la Real Madrid și AC Milan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele