Valorează 60 de milioane de euro, e idol pe Santiago Bernabeu, dar vrea să plece la un gigant din Premier League

Redactor:
Andru Nenciu
Valorează 60 de milioane de euro, e idol pe Santiago Bernabeu, dar vrea să plece la un gigant din Premier League
  • Publicat:
  • Actualizat:

Toni Kroos ia în considerare plecarea de la Real Madrid la echipa lui Jose Mourinho, Manchester United, în cazul în care „galacticii” nu vor reuși să câștige niciun trofeu în acest sezon.

Tehnicianul de la United este un mare admirator al mijlocașului care a câștigat în 2014 Cupa Mondială și nu ar exclude venirea acestuia din sezonul următor. După ce a fost eliminată de la Copa del Rey, echipa lui Zinedine Zidane riscă să piardă și campionatul în Spania, chiar în fața rivalei de moarte, Barcelona. Real Madrid se află pe locul doi în LaLiga, cu un total de 59 de puncte, cu unul mai puțin față de echipa de pe Camp Nou, dar și cu un meci restant împotriva echipei Celta Vigo. Cu toate acestea, în meciul din Liga Campionilor contra formației italiene, Napoli, Real Madrid pleacă cu un avans de două puncte, după ce în tur scorul a fost 3-1.

Toni Kroos, contract până în 2022 cu Real

Jucătorul german Toni Kroos, campion mondial în 2014, a semnat anul trecut o nouă înțelegere cu cu „galacticii”, valabilă până în vara anului 2022. Acesta a mai jucat și la Bayern München între anii 2007-2014, iar în sezonul 2009-2010 a fost împrumutat la Bayer Leverkusen. A fost transferat de Real în 2014 de la Bayern, în schimbul unei sume de aproximativ 42 de milioane de euro. Valoarea de piață estimată a lui Toni Kroos se ridică la peste 60 de milioane de euro.

Articol scris de Elena Radu 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele