Valentin Mihăilă a revenit la antrenamente și ar putea evolua cu Atalanta. Ultimele mutări făcute de Parma pentru Serie B

Valentin Mihăilă a revenit la antrenamente și ar putea evolua cu Atalanta. Ultimele mutări făcute de Parma pentru Serie B
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Mihăilă se pregătește să revină pe teren după accidentarea musculară pe care a suferit-o în urmă cu aproape o săptămână. Atacantul român nu a evoluat în partida cu Torino, din weekendul trecut, cea care a retrogradat-o pe Parma în Serie B, însă are șanse mari să îmbrace din nou tricoul echipei sale într-un nou duel din prima ligă a Italiei, de această dată fără miză, cu Atalanta.

Românul de 21 de ani, unul dintre cei mai în formă jucători ai Parmei din returul de Serie A, a început să se antreneze individual, iar în cazul în care nu va mai resimți dureri în zona mușcilor adductori se va alătura grupului condus de Roberto D’Aversa.

Partida cu Atalanta va avea loc duminică, de la orele 16:00, iar Dennis Man și Valentin Mihăilă au șanse mari să fie titulari.

Valentin Mihăilă a revenit la antrenamente și are șanse mari să fie titular în Parma – Atalanta. Se fac deja primele mutări pentru Serie B: veteranii Cornelius și Gervinho își fac bagajele, tinerii prelungesc

Conducerea gialloblu și-a conturat deja strategia pentru sezonul viitor, astfel că în aceste zile au loc mutări importante în club. Patronul Kyle Krause insistă în continuare că își dorește să promoveze în Serie A cu ajutorul tinerilor din echipă, în timp ce „veteranii” care au dus greul ultimelor sezoane, de la ultima accedere în primul eșalon și până acum, au fost puși să-și caute echipe.

Potrivit Parmalive.com, formația emiliană a început negocierile contractuale cu jucătorii de perspectivă, o parte dintre acestea fiind oficializate la acest moment: Gabriele Artistico, Filippo Rinaldi, Daan Dierckx, Drissa Camara și . Botond Balogh au semnat prelungirile angajamentelor pe trei și patru ani.

La capitolul plecări, oficialii Parmei i-au anunțat pe Juan Brunetta, Andrea Conti și Mattia Bani că nu vor fi cumpărați definitiv după ce împrumuturile lor vor expira în această vară. Mai mult, atacantul Andreas Cornelius este tentat să accepte oferta lui Trabzonspor, așa cum a făcut-o și actualul său coleg din ofensivă, Gervinho, care și-a dat acceptul încă de săptămâna trecută.

Inclusiv poziția antrenorului este una incertă. Roberto D’Aversa nu și-ar dori să continue la Parma, chiar dacă finanțatorul american și-a exprimat încrederea în el și pentru sezonul viitor. Tehnicianul nu a trecut peste perioada de mercato din iarnă, în care a solicitat jucători experimentați, iar clubul a transferat fotbaliști tineri, contrar dorințelor sale.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×