Urât de fanii lui Manchester United, respectat în America. Povestea lui Malcom Glazer, omul care a lăsat-o pe Manchester United cu cele mai mari datorii din lumea fotbalului

Urât de fanii lui Manchester United, respectat în America. Povestea lui Malcom Glazer, omul care a lăsat-o pe Manchester United cu cele mai mari datorii din lumea fotbalului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Malcolm Glazer, proprietarul echipelor Tampa Bay Buccaneers (NFL) și Manchester United, a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 85 de ani. Miliardarul american și-a creat averea după ce a început să lucreze încă de la 8 ani

  • 477,7 milioane de euro sunt datoriile clubului Manchester United în prezent

Malcolm Irving Glazer s-a născut pe data de 15 August 1928 în Rochester, New York, fiind unul din cei șapte copii ai unui imigrant evreu din Lituania. La vârsta de doar 8 ani, acesta a început să munceasă în afacerea părinților săi din domeniul ceasornicăriei, afacere pe care a moștenit-o 7 ani mai târziu, în urma morții tatălui său. „Decesul tatălui meu a fost probabil cel mai tragic lucru care mi s-a întâmplat vreodată, dar se pare că a avut a avut rolul ei, pentru că astfel am devenit bărbat,a declarat omul de afaceri pentru publicația Reuters.

În anul 1950, Glazer a renunțat la studii pentru a se concentra pe afacerile familiei, care s-au extins de la domeniul bijuteriilor și reparațiilor de ceasuri, la afaceri imobiliare în zona Rochester, din statul New York. Peste 30 de ani, pe baza succesului avut în domeniul imobiliar, Glazer a înființat holding-ul First Allied Corporation, prin care a efectuat investiții profitabile în diverse companii. Ulterior, Malcolm Glazer a susținut organizații filantropice, iar în anul 1999 a înființat Fundația Familia Glazer, care se ocupă și în prezent cu susținerea cauzelor caritabile și educaționale.

Succesul din fotbalul american

Primul contact al lui Malcolm Glazer cu lumea sportului a venit în anul 1995, după ce omul de afaceri a achiziționat clubul de fotbal american Tampa Bay Buccaneers pentru suma de 192 milioane de dolari, un record al Ligii Naționale de Fotbal (NFL) la acea dată. Tampa Bay era una dintre cele mai slabe echipe ale ligii la momentul achiziției, dar situația avea să se schimbe după implicarea noii conduceri în activitățile zilnice ale clubului. Pe lângă investițiile de ordin financiar, Glazer a investit foarte mult în relația clubului de pe coastă cu comunitatea de fani. Alături de fundația familiei, clubul Tampa Bay a creat un program prin care a găzduit peste 13,000 de copii defavorizați la meciurile echipei de pe stadionul Raymond James.

Rezultatele s-au văzut și pe plan competițional. Înainte de venirea lui Glazer la formația din Florida, recordul clubului era de 87 de victorii în 19 sezoane. După schimbarea la nivel de conducere, echipa a câștigat 131 de meciuri. În anul 2003, succesul clubului Tampa Bay a atins apogeul prin câștigarea Super Bowl-ului.

Glazer – Forever in your debt

În același an, omul de afaceri a început să investească în achiziționarea de acțiuni de la Manchester United, unul dintre cele mai bogate cluburi de fotbal din lume și totodată un brand internațional cu milioane de fani pe tot globul. În mai 2005, familia Glazer a obținut controlul clubului de pe Old Trafford – evaluat atunci la 1,47 milioane de dolari – prin obținerea unui procentaj de 75% din acțiuni. Conform presei din Anglia, Glazer a cumpărat formația de pe Old Trafford prin împrumuturi pe care le-a transferat ulterior în datoriile clubului. Astfel Manchester United a devenit clubul cu cele mai mari datorii din lumea fotbalului, în condițiile în care înainte de sosirea lui Glazer era cel mai bogat club din lume. Acesta a fost motivul pentru care venirea sa la conducere a fost contestată mereu de către fanii de pe Old Trafford.

Cu toate acestea, Manchester United a înregistrat rezultate excelente sub conducerea familiei Glazer. Din anul 2005, „diavolii” au câștigat titlul Premier League de cinci ori și au obținut titlul de campioni ai Europei în 2008. Clubul a mai ajuns în finala Ligii Campionilor în 2009 și 2011 și a câștigat Cupa Ligii Angliei în anii 2006, 2009 și 2010. Pentru cineva despre care se susține că nu a fost niciodată pe Old Trafford, Malcolm Glazer a avut un impact masiv asupra clubului Manchester United. Moștenirea lăsată de Malcolm Glazer la cele două cluburi este complet diferită, iar rezultatul se vede din modul contrastant în care reprezentanții echipelor au reacționat la vestea morții sale. În țara sa natală, fanii, jucătorii și oficialii de la Tampa Bay Buccaneers i-au oferit un tribut onorabil celui care a fost crucial în succesul recent al clubului și în construirea unui nou stadion. Pe cealaltă parte a Oceanului Atlantic, probabil nu va fi nimeni care să îl comemoreze pe omul de afaceri care a stat la baza împovărării clubului Manchester United cu datorii.


Articol scris de Emanuel IVAN

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup