Un miliardar de origine română a cumpărat 15% din acțiunile clubului Atletico Madrid

Un miliardar de origine română a cumpărat 15% din acțiunile clubului Atletico Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele clubului Atletico Madrid, Enrique Cerezo a anunțat, joi, că o companie din Israel va achiziționa 15 la sută din acțiunile clubului, în schimbul cărora va oferi suma de 50 de milioane de euro. Patronul companiei , Idan Ofer, este un miliardar israelian de origine română. Tatăl magnatului s-a născut la Galați, după care a migrat la Haifa. Idan Ofer locuiește în prezent la Londra.

Cerezo este acționarul majoritar al clubului, împreună cu directorul executiv Miguel Angel Gil Marin, iar după ce tranzacția va intra în vigoare, acțiunile acestora vor scădea va scădea de la 72,5% la 65%. Și chinezii de la Wanda, care dețin drepturile asupra numelui noului stadion al lui Atletico, vor 3 procente, de la 20 la sută, la 17 la sută, dar vor fi în continuare al doilea cel mai mare acționar al clubului.

Conform presei din Israel, grup de investiții ce va deține 15 procente din clubul spaniol este condus de miliardarul Idan Ofer, în vârstă de 62 de ani, a cărui avere este estimată la 2,6 miliarde de dolari.


Idan Ofer. Foto Haaretz

„De un an de zile tot purtăm negocieri cu diverși investitori pentru a vine o parte din acțiunile clubului. În această dimineață, consiliu de conducere a aprobat vânzarea a 15 procente către un important grup israelian, care, printre altele, deține afaceri importante cu petrol. Ei vor plăti 50 de milioane de euro pentru aeste procente”, a declarat Cerezo pentru postul de radio Onda Cero.

Atletico, care în 2016 avea datorii de 483 de milioane de euro, este într-o continuă căutare de fonduri. Conform președintelui Cerezo, mutarea pe noul stadion, efectuată în luna septembrie, a costa clubul 310 de milioane de euro. La care se adaugă și cele 95 de milioane de euro cheltuite pentru transferurile lui Diego Costa și Vitolo, jucători care însă nu pot evolua pentru Atletico până la 1 ianuarie 2018.

Atletico are interdicție de a mai înregistra vreun până la începutul anului viitor după ce a încălcat regulamentul în ceea ce privește transferurile jucătorilor considerați minori.

MEDIAFAX

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele