Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Un fost fotbalist al Barcelonei a oferit cel mai frumos moment din Cupa Franței: „Iubesc fotbalul, joc la amatori!”

Un fost fotbalist al Barcelonei a oferit cel mai frumos moment din Cupa Franței: „Iubesc fotbalul, joc la amatori!”

Pentru unii fotbaliști le este foarte greu să se retragă și chiar dacă o fac, nu se rup de tot de sportul pe care l-au practicat. În urmă cu două săptămâni
Un fost fotbalist al Barcelonei a oferit cel mai frumos moment din Cupa Franței: "Iubesc fotbalul, joc la amatori!"

Pentru unii fotbaliști le este foarte greu să se retragă și chiar dacă o fac, nu se rup de tot de sportul pe care l-au practicat. În urmă cu două săptămâni, ProSport a dezvăluit ce se petrece în mintea unui fotbalist în clipele dinaintea ultimului meci, dar și momentele de după retragere. 

Sâmbătă a avut loc prima fază a Cupei Franței, o competiție care aproape în fiecare an produce mari surprize. Doar că în acest sezon fanii lui MDA Foot Chasselay, o echipă de liga a 4-a au avut parte de o surpriză plăcută. Un fotbalist în vârstă de 37 de ani a apărut în prima echipă, contra lui Istres, din eșalonul al doilea. La o privire mai atentă au descoperit că este vorba de Ludovic Giuly, care s-a retras oficial la finalul sezonului trecut. Totuși, nu a putut să stea departe de gazon prea mult și a acceptat provocarea fotbalului amator. În prezent, analist sportiv la BeIn, Giuly spune că are o înțelegere cu echipa din liga a 4-a să joace doar în meciurile importante. „Mă antrenez de două-trei ori pe săptămână și le-am spus de la început că nu voi juca în fiecare partidă. Iubesc fotbalul și puteam continua la nivel profesionist, dar nu ăsta era scopul meu, așa că am renunțat, dar asta nu înseamnă că nu voi juca la o echipă de amatori”, a spus Giuly. 

Fotbalistul francez a demonstrat că fotbalul nu se uită. A înscris în minutul 52 pentru echipa sa, dar Istres a egalat în minutul 69. Astfel, meciul s-a decis la penalty-uri, acolo unde Chasselay a câștigat, reușind pentru prima dată să elimine un club profesionist. Iar pentru Giuly acest lucru poate fi o bună oportunitate de a se retrage de pe stadionul lui Lyon, primul club la care a jucat, având în vedere că cele două se pot întâlni în fazele superioare ale competiției. 

Lyon, Monaco, Barcelona, Roma, PSG și Lorient sunt echipele la care a jucat Giuly în cei 19 ani de fotbal profesionist

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Soția lui Lucian Popa, ATAC la Ramona Micu! I-a spus adevărul în față: Ce ați făcut cu băieții acolo… ceva de...
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro