Ujfalusi i-a cerut iertare lui Messi!** „Regret enorm”

Fundașul ceh al formației Atletico Madrid, Tomas Ujfalusi, a cerut iertare, luni, atacantului argentinian de la FC Barcelona, Lionel Messi, pentru că l-a accidentat la glezna dreaptă, duminică, la finalul meciului. "Regret enorm. Vreau să cer iertare public pentru că, sincer, nu a fost intenția mea. Voiam să joc balonul, l-am atins și nu am avut noroc, lăsând piciorul jos l-am lovit la gleznă. Îmi pare foarte rău și sper că va reveni rapid", a declarat Ujfalusi în cadrul unei conferințe de presă. Cehul, deja avertizat, a primit roșu direct pentru această intervenție (90+2). El a recunoscut că imaginile pe care le-a văzut despre acest fault "sunt îngrozitoare", însă a dat asigurări nu avea intenția să-l accidenteze pe jucătorul argentinian. "Am încercat să preiau balonul, însă, în mod logic, la viteza pe care o aveam și la viteza lui, nu m-am putut opri și am avut ghinionul de a-i călca pe gleznă", a explicat Ujfalusi. "Am încercat după meci să-l văd pe Messi să-i cer iertare, însă evident că Lionel era enervat de ceea ce se întâmplase, iar în această dimineață (n.r. - luni) i-am trimis un mesaj de pe telefonul mobil al lui Kun (n.r. - Aguero) pentru a-i cere scuze", a afirmat Ujfalusi. Clubul catalan a anunțat, luni, că Messi va absenta "cel puțin" la urmăoarele două meciuri din campionat, miercuri cu Sporting de Gijon și sâmbătă cu Athletic Bilbao.
Ujfalusi i-a cerut iertare lui Messi!** "Regret enorm"

Fundașul ceh al formației Atletico Madrid, Tomas Ujfalusi, i-a
cerut iertare, luni, atacantului argentinian de la FC Barcelona,
Lionel Messi, pentru că l-a accidentat la glezna dreaptă, duminică,
la finalul meciului.

„Regret enorm. Vreau să cer iertare public pentru că,
sincer, nu a fost intenția mea. Voiam să joc balonul, l-am atins și
nu am avut noroc, lăsând piciorul jos l-am lovit la gleznă. Îmi
pare foarte rău și sper că va reveni rapid”
, a declarat
Ujfalusi în cadrul unei conferințe de presă.

Cehul, deja avertizat, a primit roșu direct pentru această
intervenție (90+2).

El a recunoscut că imaginile pe care le-a văzut despre acest
fault „sunt îngrozitoare”
, însă a dat asigurări nu
avea intenția să-l accidenteze pe jucătorul argentinian.

„Am încercat să preiau balonul, însă, în mod logic, la
viteza pe care o aveam și la viteza lui, nu m-am putut opri și am
avut ghinionul de a-i călca pe gleznă”
, a explicat
Ujfalusi.

„Am încercat după meci să-l văd pe Messi să-i cer iertare, însă
evident că Lionel era enervat de ceea ce se întâmplase, iar în
această dimineață (n.r. – luni) i-am trimis un mesaj de pe
telefonul mobil al lui Kun (n.r. – Aguero) pentru a-i cere
scuze
„, a afirmat Ujfalusi.


Clubul catalan a anunțat, luni, că Messi va absenta „cel
puțin” la următoarele două meciuri din campionat
,
miercuri cu Sporting de Gijon și sâmbătă cu Athletic Bilbao.

Sursa: Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]